vineri, 29 martie, 2024

PS Ignatie: „Nimeni nu refuza oferta puterii. Este ca un magnet. Privilegii fara indatoriri. Putere fara responsabilitati. Autoritate fara slujire”

Distribuie:

Publicat:

In Duminica a V-a a Postului Mare, Preasfintitul Parinte Episcop Ignatie a savarsit Sfanta Liturghie la Catedrala Episcopla din Husi.

Preasfintia Sa a atras atentia, in cuvantul de invatatura, asupra unei realitati foarte dureroase, anume ca «atunci cand Dumnezeu Se smereste, omul devine arogant»:

„Pasajul evanghelic (Marcu 10, 32-45) citit in cadrul Sfintei Liturghii ne dezvaluie o atitudine reprobabila a apostolilor Iacov si Ioan fata de atitudinea pe care Dumnezeu o are, intotdeauna, fata de om.

Ni se spune ca cei doi ucenici I-au cerut sa ii aseze pe unul de-a dreapta si unul de-a stanga Sa. Nici macar nu au adresat o rugaminte, ci li s-a parut ca li se cuvine.

Atunci cand vrem sa obtinem ceva, anumite privilegii, incercam, pe cat ne sta in putinta, sa fim extrem de eleganti, sa avem o atitudine de smerenie, tocmai in ideea de a obtine ceea ce cerem.

Cei doi ucenici nu L-au rugat pe Hristos. Au considerat, pur si simplu, ca li se cuvine sa ceara acest privilegiu.

Paradoxul acestei atitudini iese si mai mult in evidenta daca ne gandim la faptul ca ucenicii vin cu o asa propunere, am spune «ca nuca in perete», atunci cand Hristos le vesteste ca El va fi rastignit, batjocorit, calomniat de oameni, omorat, iar a treia zi va invia.

Atunci cand Dumnezeu Se smereste, cand Se marturiseste noua insine, spunandu-ne cat de mult ne iubeste si ca Se jertfeste pentu noi, omul devine arogant.

Fara a generaliza, intreaga istorie a umanitatii cred ca poate fi cuprinsa in aceasta constatare. Cu cat Dumnezeu se smereste mai mult, cu atat omul devine mai arogant.

Exact in acelasi fel au devenit cei doi ucenici. Ei s-au dovedit aroganti, desi Hristos le vorbea de cu totul altceva. Le vorbea despre jertfa de pe Cruce, despre faptul ca oamenii Il vor umili, Il vor rastigni, va muri si va invia.

Nu este o forma de exagerare sa spunem ca istoria umanitatii se rezuma la aceasta.

Observam, cu foarte mare pregnanta, faptul ca omul devine arogant, se crede atotputernic atunci cand Il neaga pe Dumnezeu, atunci cand Il ignora sau vrea sa Il exileze din lumea aceasta.

Aroganta omului este direct proportionala cu smerenia lui Dumnezeu”.

Totodata, Parintele Episcop Ignatie a adus in discutie afirmatiile Sfantului Ioan Gura de Aur despre paradoxul care se naste din atitudinea celor care cauta, cu orice pret, puterea:

„«Nu te teme dar, iubite, ca iti pierzi onoarea daca te smeresti. Daca vrei sa fii mare, nu cauta sa fii mare, si atunci vei fi mare. A face in alt fel inseamna a fi mic». (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Conditia umana ne spune ca nimeni nu fuge de putere. Tuturor ne place puterea. Nu o evitam. Daca ne iese in cale, o luam in brate. Ne folosim de ea, indiferent pe ce palier al vietii sociale suntem.

Foarte rar gasesti pe cineva care sa refuze oferta puterii. Oricat de mica este ea, indiferent in ce slujire esti pus, daca ai putina putere simti ca ai valoare, ca poti sa il domini pe cel de langa tine.

Cu cat functia este mai mare, cu atat setea de putere este la fel de mare.

Viata ne invata ca oamenii mici – caracterial vorbind – sunt cei care uzeaza si abuzeaza cel mai mult de putere.

Se si spune: «da-i unui om mic puterea si vei vedea de ce este in stare». Oamenii imbatati de putere, drogati de ea, ii desconsidera permanent, ii ignora si ii dispretuiesc pe cei mai mici decat ei.

Sfantul Ioan Gura de Aur are un cuvant extraordinar legat de oamenii mici si mandri, care sunt imbatati de virusul puterii.

Ne spune ca un om mandru –un om ahtiat dupa putere – este o adevarata enigma: «vrea sa fie slavit de aceia pe care ii socoteste o nimica»”.

Ierarhul Husilor a vorbit despre faptul ca dorinta de putere nu ocoleste nici pe slujitorii Bisericii, afirmand totodata ca adevarata autoritate este data de slujire:

„Ucenicii Iacov si Ioan sunt cei care, atunci cand Dumnezeu se smereste, ei sunt aroganti. Cand Dumnezu le vorbeste despre jertfa, ei sunt insetati dupa privilegii.

Aceasta este imaginea umanitatii. Dumnezeu se smereste, omul devine arogant. Dumnezeu ne vorbeste despre jertfa, noi avem nevoie de privilegii.

Aceasta tipologie a omului imbatat de putere, dornic cu orice pret de putere, asa cum, din pacate, au fost si cei doi ucenici ai lui Hristos, ar trebui sa ne dea de gandit si noua, slujitorilor Bisericii.

In Evanghelie nu ni se vorbeste de un oarecare slujbas, ci de ucenicii Domnului. Si pe noi ne paste aceasta dorinta de a stapani, de a domina.

Intotdeauna mi se pare elocventa aceasta constatare: un profesor, cand nu este extrem de bine pregatit, devine autoritar. Se impune prin amenintari la adresa elevilor sau a studentilor.

Daca este suficient de inteligent, reuseste sa acapareze atentia si sa ii electrizeze pe studenti sau pe elevi prin inteligenta sa.

Inteligenta sa este unica forma de manifestarea autoritatii sale de profesor.

Omul prost intotdeauna abuzeaza de putere. Vrea sa suplineasca ceea ce ii lipseste. Daca nu are autoritatea inteligentei, a bunatatii, a generozitatii, pune in loc puterea, dorinta de a-i umili de a-i zdrobi pe cei mai mici.

Din pacate, cred ca multi ne identificam in aceasta tipologie a celor doi apostoli.

Toti vrem privilegii, fara prea multe indatoriri. La fel, dorim putere multa, dar fara responsabilitate. Cati dintre noi nu suntem in felul acesta?”

Cu cat urci intr-o anumita functie sau demnitate, cu atat responsabilitatile cresc.

Responsabilitatile sunt mult mai multe decat puterea pe care o detii. Noi vrem demnitate fara slujire.

Mantuitorul ii invata pe apostoli: «cel care vrea sa fie mai mare, sa fie slujitorul tuturor».

Adevarata autoritate, in Biserica, este slujirea. Cu cat slujesti mai mult, cu atat ai mai multa autoritate asupra celor pe care esti chemat sa ii slujesti.

Demnitatea in sine nu are nicio valoare fara slujire, fara constiinta responsabilitatii si a indatoririlor. Absolut niciuna”!

La final, Parintele Episcop Ignatie a indemnat la o atentie sporita fata de modul in care ne raportam la anumite persoane, prin prisma pozitiilor publice pe care le ocupa:

„Ca sa ne dam seama ca si noi suntem, cel putin la nivel mental, corupti de putere, ne putem gandi la urmatoarea situatie.

Daca cineva ocupa o demnitate publica si spune banalitati, lucruri total nesemnificative, lipsite de inteligenta, la limita prostiei, stam si il ascultam. Mimam, ca si cum ar spune lucruri nemaiauzite, de profunzime.

De fapt, suntem manipulati de functia pe care o detine, de pozitia sociala pe care o are.

Aceleasi lucruri, daca le-ar spune un om simplu, care nu ocupa niciun fel de functie, nu l-ar lua nimeni in seama. Ar spune ca este neserios, ca nu are niciun fel de consistenta intelectuala.

Daca am fi onesti, ar trebui sa nu validam automat functia unui om prin tot ceea ce spune el.

Daca spune o blasfemie sau banalitate, asa sa ramana. Sa nu conteze cat de sus este din punct de vedere social.

Contrastul ar trebui sa fi foarte bine pus in evidenta: cu cat esti mai sus si nu iti meriti acel loc, cu atat mai mult sa se vada ca nu esti pregatit din punct de vedere profesional.

Din nefericire, un indiciu foarte clar ca un om este imbatat de putere este acesta, ca nu va avea smerenia sa spuna ca nu este pregatit conform cerintelor postului.

Atunci cand exista o discrepanta intre pregatirea profesionala si demnitatea pe care o ocupa cineva, acea persoana se autodiscrediteaza. Devine  culme a ridicolului.

Nu este intamplator ca acest pasaj evanghelic  se citeste in Postul Mare. Acum este o perioada de jertfa, de nevointa foarte multa, iar nu de relaxare. Ni se cere foarte multa smerenie. Ucenicii Iacov si Ioan cereau relaxare in vreme de jertfa”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img