vineri, 29 martie, 2024

PSD Alba: Sebeşul a fost ocolit….

Distribuie:

Publicat:

"Avem medici, ne mai trebuie finanţare: Spitalul Municipal Sebeş merită mai mult sprijin!

Spitalul Municipal Sebeş, în care profesează medici recunoscuţi şi apreciaţi pe plan local, judeţean şi regional, are nevoie de mai multă atenţie din partea administraţiei locale, de suplimentarea fondurilor locale – având în vedere puterea financiară a municipiului -, dar şi de proiecte cu finanţare europeană, întrucât de la Guvernul PNL şi USR-PLUS nu a primit niciun leu.

Sebeşul a fost ocolit, în acest an, de investiţii guvernamentale şi, în urma adoptării bugetului de stat, s-a ales cu o dispută, un schimb inoportun de replici, între deputatul Florin Roman şi primarul Dorin Nistor. Aceştia, în loc să formeze o echipă pentru sprijinirea proiectelor de sănătate ale municipiului, doar şi-au etalat orgoliile.

Prezint o listă scurtă de necesităţi ale Spitalului din Sebeş care s-ar putea acoperi cu eforturi financiare minime din partea primăriei:

– Un aparat Roentgen pentru Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală – Ambulator (cel existent este vechi şi uzat);

– Centrală termică pentru secţia Obstetrica – Ginecologie (cea existentă este veche şi necesită intervenţii repetate);

– Un aparat EKG cu 12 canale pentru Ambulator Cardiologie;

– Un generator electric (cel vechi nu mai face faţă în momentul în care este pană de energie electrică în oraş).

De asemenea, este oportună mutarea Serviciului de Ambulanţă Sebeş într-o altă locaţie, cu sprijinul primăriei. Prin eliberarea spaţiului, vor fi amenajate 3 cabinete de specialitate pentru Ambulatoriul integrat spitalului. În prezent există cabinete în Ambulatoriu în care îşi desfăşoară activitatea câte doi medici de specialităţi diferite. Contractul de comodat cu Serviciul de Ambulanţă expiră în decembrie 2022.

Nu putem să ne comparăm cu primăriile lipsite de putere financiară care nu îşi permit derularea aceloraşi proiecte şi nici nu vrem să le judecăm. Dar la Sebeş se poate! Dacă Dorin Nistor ar fi pus sănătatea pe primul plan, în aceşti ani am fi avut toate secţiile renovate şi am fi beneficiat de servicii şi specialităţi medicale noi.

Cu stimă,
Radu Cristian,
Consilier local PSD Sebeş " se arata in comunicatul emis de organizatia politica din Alba

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img