vineri, 19 aprilie, 2024

Rafinaria Lukoil Ploiesti a oprit mai multe instalatii

Distribuie:

Publicat:

Mai multe instalatii ale rafinariei Petrotel Lukoil din Ploiesti au fost oprite, vineri, in jurul orei 16.00, au declarat pentru Europa FM mai multi angajati, in contextul anchetei procurorilor privind o presupusa evaziune fiscala si spalare de bani de 230 milioane de euro. Conducerea rafinariei da insa asigurari ca activitatea decurge normal.

Potrivit postului de radio citat, angajatii au sustinut ca, desi au venit vineri la serviciu, multi dintre ei nu au desfasurat activitatea zilnica obisnuita.

Cu toate acestea, conducerea rafinariei Petrotel Lukoil din Ploiesti da asigurari prin intermediul unui comunicat ca activitatea companiei nu este afectata de ancheta autoritatilor romane.

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti (PCA) a efectuat joi mai multe perchezitii la rafinaria Lukoil intr-un dosar-mamut de evaziune fiscala si spalare de bani, prejudiciul fiind estimat oficial la 230 de milioane de euro, din care 112 milioane euro provin din evaziune fiscala, iar 118 milioane de euro din spalare de bani.

Rafinaria Petrotel din Ploiesti este parte a gigantului petrolier rus Lukoil. Rafinaria a fost preluata de compania Lukoil in 1998. Grupul Lukoil mai detine in Romania o retea de aproximativ 300 de benzinarii, acoperind circa 20% din piata carburantilor din Romania.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img