vineri, 19 aprilie, 2024

Raluca Turcan: Investiţia în noua generaţie este cea mai bună şansă pe care o avem ca ţară

Distribuie:

Publicat:

Investiţia în noua generaţie este cea mai bună şansă pe care o avem ca ţară, a declarat vineri prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan.

"Cea mai buna şansă în viaţa a copiilor este educaţia. Începutul în viaţă este important şi încurajarea primilor paşi pe un drum corect poate schimba cu adevărat viaţa copiilor. Copiii motivaţi devin tineri cu viziune, care devin adulţi cu puterea de a schimba lumea. Investiţia în noua generaţie este cea mai buna şansă pe care noi, ca ţară, o avem. La mulţi ani, dragi copii!", a scris pe Facebook Raluca Turcan.

Potrivit Ralucăi Turcan, "astăzi putem să încercăm, măcar, să fim mai buni, mai sinceri, să privim viitorul mai optimist şi să nu renunţăm la a crede că putem schimba ceva". "Chiar cred că datoria noastră, de oameni, este să facem lucrurile mai bine, pentru o ţară mai bună. Ca oameni politici e datoria noastră să luptăm ca toţi copiii să aibă şanse egale la educaţie, la cultură şi sănătate", a spus Turcan.

Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img