sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Raluca Turcan, ministrul Muncii, anunta o crestere de 3% a pensiilor: ‘Nu ne permitem majorarea cu 40%’

Distribuie:

Publicat:

Raluca Turcan a ajuns ministru al Muncii și a anunțat că pensiile vor crește sigur în acest an cu rata inflației, adică 3%. Turcan nu a precizat și data de la care vor fi indexate pensiile

”Pensiile vor crește cu cel puțin rata inflației, dar îmi doresc ca această măsură să fie completată de recalcularea pensiilor. Nu ne permitem majorarea pensiei cu 40%.

În preajma momentelor electorale s-a vorbit foarte mult despre o iluzie și anume acea majorare de 40% care, de fapt, pe fond, trăgând linie acum, arată în continuare că mulți politicieni au vândut iluzii deșarte, pentru că acea majorare de 40% este pe o lege publicată în anul 2019, dar gândită să să intre în vigoare la 1 septembrie 2021 pentru a pregăti întregul sistem de pensii cu recalcularea a aproximativ 4,9 milioane de pensii. Păi, 4,9 milioane de pensii nu pot fi recalculate de azi pe mâine.

Și, de altfel, acea lege prevedea o perioadă în care se actualizau toate pensiile, deci practic se pregăteau dosarele, ca după aceea să se aplice o nouă formulă. Dar, pentru a pregăti toate dosarele, aproximativ 6.000 de dosare pe fiecare casă de pensii, aveam nevoie de aproximativ 1.000 de oameni în plus în sistemul caselor de pensii, plus echipamente și softuri care să facă compatibile bazele de date.”, a spus Raluca Turcan, joi seara, la Antena 3.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img