marți, 16 aprilie, 2024

Reactia oficiala a PSD, la anuntul lui Klaus Iohannis: Este o gluma de 1 Aprilie declaratia presedintelui

Distribuie:

Publicat:

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va iniția o nouă consultare a Parlamentului pentru a lărgi temele de interes supuse referendumului. În replică, cei de la PSD arată că discursul președintelui este o glumă de 1 Aprilie și că întreg demersul este o tentativă de tergiversare.

”Partidul Social Democrat nu va exprima niciun punct de vedere asupra referendumului vizat de Iohannis până când acesta nu va enunța întrebarea pe care vrea să o adreseze în cadrul acestui scrutin. Astăzi Iohannis nu a spus nimic nou despre referendum, deci nu e nimic de precizat în acest sens. Este probabil doar o glumă de 1 Aprilie, pentru că Parlamentul a mai fost consultat pe această temă în urmă cu doi ani, iar parlamentarii PSD au votat în favoarea referendumului.

Este limpede că intenția lui Iohannis este doar de a muta dezbaterea. În loc să avem o dezbatere despre economie, despre veniturile românilor, despre cum trebuie apărată România în Parlamentul European, Iohannis insistă să mute atenția electoratului pe teme legate de justiție. Președintele acuză PSD că insistă pe tema justiției, dar în realitate Iohannis este cel care insistă ca această temă să fie adusă în prim planul agendei publice.

Este clar că Iohannis folosește Justiția ca pe un cal troian electoral cu care vrea să intre în conștiința electoratului pentru a determina un vot în favoarea sa și a partidului pe care îl susține. Este o tentativă grosolană de manipulare a electoratului.

Nu vom face jocurile lui Iohannis și vom continua ca în campania pentru alegerile Europarlamentare să vorbim strict despre chestiunile de maxim interes pentru alegători: creșterea de venituri, majorarea salariilor medicilor și profesorilor, investițiile din sănătate, aducerea de fonduri europene în România și despre cum trebuie apărat interesul României de către viitorii europarlamentari.

Președintele nu este în măsură să avertizeze nici Guvernul, nici Parlamentul – două instituții fundamentale rezultate din votul cetățenilor. Emiterea ordonanțelor de urgență reprezintă în momentul de față singura modalitate a Guvernului de a evita blocajele repetate ale președintelui Iohannis. În doar 3 ani de mandat, Iohannis a blocat legile emise de Parlament prin 56 de sesizări la Curtea Constituțională, folosind în mod abuziv această prerogativă pe care i-o conferă Constituția. Astfel de la înființarea CCR și până în prezent peste 60% din contestațiile la legile emise de Parlament îi aparțin președintelui Iohannis, în timp ce Traian Băsescu a sesizat această instanță în doar 31 de cazuri (36%) în zece ani de mandat, Ion Iliescu de două ori, iar Emil Constantinescu o singură dată.

Iohannis trebuie întâi de toate să respecte Constituția României și să nu mai folosească Justiția ca pe o cârjă electorală, pentru a suplini lipsa oricărei realizări din mandatul său de președinte.”, arată PSD, într-un comunicat de presă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img