joi, 9 mai, 2024

Rectorul SNSPA a semnat la Washington un acord de parteneriat cu Atlantic Council, pentru consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre

Distribuie:

Publicat:

Parteneriatul, încheiat pentru o perioadă de patru ani, subliniază importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea transatlantică, colaborarea experţilor din cele două instituţii urmând să ducă la recomandări pentru creşterea cooperării în domeniul securităţii între ţările din zona Marii Negre.

Un acord de parteneriat multianual, care are drept scop consolidarea relaţiei transatlantice şi creşterea securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre, a fost semnat miercuri, 1 decembrie 2021, de către Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, cu Atlantic Council, una dintre cele mai influente şi prestigioase organizaţii de tip think-tank din SUA.

Parteneriatul, încheiat pentru o perioadă de 4 ani, va facilita colaborarea experţilor din cele două instituţii prin realizarea unor ample cercetări, analize şi proiecte comune, precum şi prin organizarea periodică a unor conferinţe şi workshopuri, cu scopul de a evidenţia importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea transatlantică şi de a oferi recomandări pentru creşterea cooperării în domeniul securităţii între ţările din zona Marii Negre. De asemenea, vor putea fi organizate deplasări în regiune care vor ajuta comunitatea transatlantică să se familiarizeze cu situaţiile complexe din acest domeniu important din punct de vedere strategic pentru NATO.

Acordul de parteneriat a fost semnat în prezenţa E.S. Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Fred Kempe, Preşedintele şi CEO al Atlantic Council, Barry Pavel, Vice-preşedinte Atlantic Council şi Director al Scowcroft Center for Strategy and Security, şi a unei delegaţii de parlamentari români.

"Am ales să semnăm acest parteneriat cu ocazia Zilei Naţionale a României. Ţara noastră este astăzi un partener activ pentru aliaţii săi din NATO şi Uniunea Europeană. România a subliniat de multă vreme importanţa strategică a Mării Negre în arhitectura de securitate transatlantică şi a evidenţiat riscurile şi provocările existente în regiune, precum şi atitudinea pe care Rusia o are faţă de NATO şi UE.

Consider că, prin expertiza pe care o deţine, mediul academic are un rol important în fundamentarea strategiilor şi deciziilor legate de guvernanţa locală, naţională, regională şi internaţională şi trebuie să se implice mai mult în elaborarea şi gestionarea politicilor publice menite să răspundă problemelor cu care societatea se confruntă. SNSPA, în calitate de şcoală de guvernare, şi-a asumat dintotdeauna acest rol şi o face şi prin această colaborare cu Atlantic Council, dovedind astfel că este un centru de excelenţă ce poate contribui la creşterea securităţii şi stabilităţii regionale şi internaţionale şi la dezvoltarea relaţiei transatlantice.

Prin urmare, sunt încântat că SNSPA continuă colaborarea pe care o are de mai multă vreme cu Atlantic Council şi cred că vom reuşi, împreună, să contribuim, cu expertiza şi instrumentele specifice, la generarea de soluţii care să permită o bună înţelegere şi o gestionare eficientă a problemelor de la frontiera estică a NATO şi UE, sprijinind astfel eforturile liderilor politici şi ale comunităţii internaţionale de a asigura pacea, securitatea, stabilitatea şi prosperitatea în jurul Mării Negre.", a susţinut prof. univ. dr. Remus Pricopie, Rectorul SNSPA.

"Într-o perioadă în care ameninţările dinspre sud şi est se înmulţesc, credem că este esenţial să mergem dincolo de simpla recunoaştere a importanţei regiunii Mării Negre şi să oferim recomandări durabile, nepartizane pentru ambele maluri ale Atlanticului, pentru a consolida apărarea pe această frontieră importantă pentru NATO.", a declarat Barry Pavel, Vice-preşedinte Atlantic Council şi Director al Scowcroft Center for Strategy and Security.

Prin profesorii şi cercetătorii săi, SNSPA s-a aflat în permanenţă în avangarda iniţiativelor, studiilor, proiectelor şi preocupărilor menite să întărească relaţiile euro-atlantice, să promoveze valorile democratice şi să susţină eforturile statelor membre NATO şi UE de a întări coeziunea şi rezilienţa, de a combate ameninţările tot mai diverse la adresa securităţii, a stabilităţii şi a păcii. Spre exemplu, SNSPA organizează, anual, una dintre cele mai importante conferinţe internaţionale din România – Bucharest Security Conference (BSC) – care abordează problematica securităţii şi ameninţărilor la adresa frontierei euro-atlantice, promovând angajamentul ferm al NATO faţă de apărarea colectivă şi rolul său global în gestionarea crizelor. De asemenea, SNSPA este implicată direct în proiecte europene, care sprijină eforturile statelor membre UE în combaterea ameninţărilor hibride, la adresa securităţii şi stabilităţii regionale şi internaţionale, prin îmbunătăţirea nivelului de conştientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de propagarea ştirilor false şi al dezinformării în mediul online.

Atlantic Council este un think-tank în domeniul relaţiilor internaţionale. Fondată în 1961, organizaţia gestionează zece centre regionale şi programe funcţionale legate de securitatea internaţională şi economia globală. Prin studiile pe care le publică, ideile pe care le generează şi comunităţile de experţi pe care le construieşte, Atlantic Council propune strategii şi politici publice pentru a crea o lume mai liberă, mai sigură şi mai prosperă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img