marți, 23 aprilie, 2024

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost văzută în timp ce mergea folosind un baston la un eveniment public

Distribuie:

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost văzută marţi în timp ce mergea cu un baston, utilizând pentru prima dată acest accesoriu în cadrul unui eveniment public după anul 2004, când a suportat o operaţie la un genunchi, informează AFP.

Suverana britanică, în vârstă de 95 de ani, purtând o ţinută vestimentară albastră, cu palton şi pălărie asortată, a asistat la o ceremonie organizată la Catedrala Westminster din Londra cu ocazia centenarului Royal British Legion, o organizaţie care îi sprijină pe soldaţii şi veteranii din armata britanică.

Pentru a intra în catedrală, regina Elisabeta a II-a nu a folosit intrarea principală, ci una secundară, pentru a scurta traseul pe care îl avea de parcurs.

Biroul de presă de la Palatul Buckingham nu a dorit să facă declaraţii pe această temă, potrivit Agerpres.ro.

Devenită regină la vârsta de 25 de ani, Elisabeta a II-a domneşte în Marea Britanie de aproape şapte decenii.

Soţul ei, prinţul Philip, a murit pe 9 aprilie 2021 la vârsta de 99 de ani.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img