joi, 28 martie, 2024

RETROSPECTIVĂ Emmanuel Macron, candidatul improbabil care a reuşit să cucerească Palatul Elysée

Distribuie:

Publicat:

Centristul Emmanuel Macron a câştigat puterea în Franţa la doar 39 de ani şi a devenit cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării sale, pariind pe renovare pentru a revoluţiona peisajul politic francez şi european.

Victoria lui zdrobitoare la alegerile prezidenţiale din mai 2017 în faţa candidatei extremei drepte Marine Le Pen a frânat avansul populist într-una dintre puterile Bătrânului Continent şi a pus capăt supremaţiei partidelor tradiţionale franceze.

Macron a triumfat cu un partid creat cu mai puţin de un an înainte de alegeri, cu propuneri noi, un program de inspiraţie liberală, dar cu elemente sociale, care a spulberat dialectica ce a opus decenii la rând stânga şi dreapta. În plus, şi-a asumat un proiect evident european pe care, în primele sale luni la Palatul Elysée, l-a completat cu o componentă de mediu care i-a sporit popularitatea în interiorul şi în afara ţării, comentează EFE.

Când Emmanuel Macron a părăsit postul de ministru al economiei din guvernul preşedintelui socialist Francois Hollande, în august 2016, după doi ani la conducerea acestui minister, puţini îşi imaginau că politicianul francez va ajunge să ocupe funcţia supremă în stat. Tânăr, cu tendinţe liberale, fost bancher, Macron considera că maşinăria statului frâna reformele necesare pentru dinamizarea ţării.

Cu acest lucru în gând, Macron a lansat o mişcare politică, "În marş!", care a obligat partidele tradiţionale să pluseze în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor pentru Elysée. Dreapta, care deja visa să ajungă la Palatul Elysée după mandatul extrem de nepopularului Hollande, a optat pentru cel mai conservator dintre candidaţii săi, Francois Fillon, în timp ce socialiştii au pariat pentru cel mai de stânga candidat al partidului, Benoit Hamon.

Macron, al cărui program electoral se inspira atât din ideologia de stânga, cât şi din cea de dreapta, a reuşit să le strice planurile celor doi contracandidaţi menţionaţi, obligându-l pe conservatorul Fillon să concureze cu extrema dreaptă şi pe socialistul Hamon să intre în competiţie cu neocomunistul Jean-Luc Mélenchon.

În întâlnirea faţă în faţă cu Marine Le Pen înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, Macron s-a detaşat drept un candidat solid, cu o propunere electorală curajoasă, în faţa replierii identitare pe care o promova rivala sa. Programul său de liberalizare economică a rămas într-un plan secund, devansat de propunerile sale proeuropene şi modernizatoare cu care a reuşit să convingă două treimi dintre francezi.

Odată instalat la putere, Macron a făcut tot posibilul pentru a nu cădea în laxismul pe care i-l reproşase predecesorului său şi şi-a intensificat iniţiativele politice. La scurt timp, Macron a lansat reforma pieţei muncii, aşa cum promisese în timpul campaniei electorale, a redus impozitele pe marile averi şi companii şi a reformat sistemul de învăţământ, fără a da timp opoziţiei să aibă vreo reacţie şi nici sindicatelor să organizeze un răspuns în stradă.

Noul preşedinte francez a numit un prim-ministru, pe Edouard Philippe, emanat din rândurile dreptei şi un guvern compus din neofiţi în politică şi din elemente din toate partidele tradiţionale.

Popularitatea lui Macron s-a prăbuşit în vară şi a atins minime istorice, însă graţie unei comunicări foarte bine puse la punct, Macron şi-a revenit, iar acum încheie anul într-o poziţie confortabilă în sondaje, cu un scor foarte apropiat de cel care l-a adus la Palatul Elysée.

La aceasta a contribuit şi starea bună a economiei franceze şi faptul că, în mandatul scurs până acum, Franţa nu a fost ţinta niciunui atentat terorist de proporţii, după valul de atacuri care a afectat ţara europeană în anii 2015 şi 2016.

Macron a ştiut să profite şi de politica internaţională pentru a le reda cetăţenilor "mândria de a face parte din această ţară", a declarat un expert în comunicare, citat de Liberation. O strategie care l-a ajutat să-şi creeze imaginea de mare promotor al construcţiei europene şi de model de conduită în faţa impulsurilor unilaterale ale preşedintelui american Donald Trump.

Pe liderul american l-a înfruntat deschis în mai multe subiecte internaţionale, precum acordul nuclear cu Iranul sau decizia Washingtonului de a recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a statului Israel. Însă, mai presus de toate, decizia lui Trump de a abandona acordul de la Paris privind clima, din 2015, i-a permis lui Macron să se prezinte drept marele apărător al luptei împotriva modificărilor climatice la nivel mondial.

 

AGERPRES/

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img