vineri, 29 martie, 2024

Romania se va concentra în timpul exercitării Preşedinţiei Consiliului UE pe dosarele cu impact imediat în viaţa cotidiană a cetăţenilor

Distribuie:

Publicat:

Autorităţile române se vor concentra, pe durata exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, cu precădere, pe dosarele legislative şi nelegislative cu impact direct şi imediat asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor, a afirmat ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, la lucrările reuniunii Consiliului Competitivitate şi Creştere (COMPET).

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Dănuţ Andruşcă a participat, pe 28 şi 29 mai, la Bruxelles, la lucrările reuniunii Consiliului Competitivitate şi Creştere (COMPET) Secţiunea Piaţa Internă şi Industrie.

În marja reuniunii COMPET, ministrul Economiei a avut întrevederi de lucru cu Carsten Pillath, director general pentru Afaceri Economice şi Competitivitate din cadrul Secretariatului General al Consiliului UE şi cu Lowri Evans, director general pentru Piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri din cadrul Comisiei Europene, pentru a discuta aspecte tehnice privind pregătirea pentru exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE de către România.

Miniştrii COMPET au discutat despre bilanţul competitivităţii, au adoptat textul propunerii de regulament privind recunoaşterea mutuală, ca abordare generală, ceea ce permite începerea trialogului cu Parlamentul European şi au avut o dezbatere politică pe propunerea de Regulament privind relaţiile dintre platforme şi întreprinderi. De asemenea, Comisia Europeană şi Preşedinţia bulgară a Consiliului UE au prezentat iniţiative recente adoptate în cadrul pieţei unice digitale, pachetul legislativ privind drepturile de autor, pachetul legislativ privind noile avantaje pentru consumatori, pachetul legislativ privind dreptul societăţilor comerciale, propunerea de regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 469/2009 privind certificatul suplimentar de protecţie pentru medicamente, stadiul lucrărilor referitoare la Brevetul unitar şi Curtea Unică în materie de Brevete.

La finalul lucrărilor, delegaţia austriacă a prezentat programul viitoarei Preşedinţii austriece a Consiliului UE din semestrul II 2018.

Prezentând poziţia ţării noastre la bilanţul competitivităţii, ministrul român al Economiei a arătat că, în ultimii 25 de ani, piaţa internă a contribuit în mod pozitiv la creşterea competitivităţii întreprinderilor din Uniunea Europeană.

"Principala provocare a competitivităţii pieţei interne UE, la nivel global, o reprezintă adaptarea economiei UE la evoluţia rapidă a tehnologiei. Digitalizarea reprezintă un element cheie în dezvoltarea serviciilor asociate industriei. Dimensiunile pieţei interne în care ar trebui acţionat pentru creşterea competitivităţii vizează stimularea investiţiilor, crearea de noi oportunităţi de afaceri în noi domenii economice (cum sunt economia verde, economia colaborativă, economia datelor, digitalizarea), aplicarea principiului recunoaşterii mutuale şi implementarea cadrului de reglementare", a afirmat ministrul Andruşcă.

Exprimând poziţia României referitor la propunerea de Regulament privind relaţiile dintre platforme şi întreprinderi, ministrul Economiei a afirmat că ţara noastră este de acord că promovarea încrederii în platformele online şi a transparenţei pentru utilizatorii acesteia este relevantă, atât din perspectiva competitivităţii întreprinderilor, cât şi a atingerii obiectivelor Pieţei Unice Digitale.

"Considerăm că trebuie avută în vedere şi asigurată colaborarea platformelor cu autorităţile naţionale şi cu autorităţile responsabile pentru supravegherea pieţei. Propunerea de regulament ar trebui să conducă la un mediu echilibrat pentru principalii actori implicaţi, respectiv să asigure un comportament echitabil, din punct de vedere comercial, pentru furnizorii de servicii de intermediere online. Trebuie avută în vedere şi asigurată colaborarea platformelor cu autorităţile naţionale şi cu autorităţile responsabile pentru supravegherea pieţei", a subliniat el.

"Preşedinţia României la Consiliul UE (PRES RO) va urmări ca politicile Uniunii să se raporteze în permanenţă la principiul coeziunii între statele membre şi între diferitele categorii socio-economice. O prioritate a Preşedinţiei României la Consiliul UE va fi realizarea obiectivului de aprofundare a Pieţei Interne vizând asigurarea unei funcţionalităţi depline, corecte şi eficiente a acesteia, inclusiv din perspectiva celor patru libertăţi fundamentale – persoane, bunuri, servicii şi capitaluri. Industria europeană are nevoie de o politică pe termen lung, cu orizont cel puţin până în anul 2030, care să aibă în vedere diversitatea actualei baze industriale din UE, precum şi impactul determinat de evoluţia digitalizării. Din perspectiva competitivităţii, România acordă o atenţie majoră consolidării politicii industriale. În contextul realizării obiectivului de creştere a competitivităţii la nivelul Uniunii şi a utilizării întregului potenţial al Pieţei Interne, România va propune promovarea la nivelul Uniunii Europene a unei noi Strategii privind Piaţa internă adaptată realităţilor economice şi tehnologice post 2020. Apreciem faptul că industria de apărare ocupă un loc important în viitorul Cadru Financiar Multianual', a susţinut, la Bruxelles, ministrul Andruşcă.

O creştere a investiţiilor domeniului apărării şi cooperarea pentru dezvoltarea capabilităţilor de apărare reprezintă cerinţe esenţiale pentru punerea în practică a Strategiei globale a UE pentru securitate şi apărare. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img