vineri, 19 aprilie, 2024

Romanii mai au de asteptat mult si bine pana se construiesc spitalele regionale. Anuntul facut de ministrul fondurilor europene

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, susține că pentru spitalele regionale un ordin de începere aproximativ poate fi dat la finele anului viitor. De asemenea, ea a mai spus că pregărirea unui asemenea proiect poate să dureze și patru ani.

 

„S-a lucrat, în mod sistematic cu Ministerul Sănătății și cu Banca Europeană de Investiții pentru pregătirea documentațiilor tehnice necesare pregătirii acestor spitale regionale. Ca urmare a evaluării care a fost făcută, chiar astăzi am discutat cu doamna ministru Sorina Pintea (ministrul Sănătății – n.red.), sperăm ca să existe un ordin de începere chiar spre sfârșitul anului viitor. Asta înseamnă efectiv să se înceapă sau să se pună prima lopată de pământ”, a declarat Rovana Plumb, luni seara, într-o emisiune la TVR 1, în ceea ce privește stadiul proiectului privind cele trei spitale regionale (Iași, Craiova și Cluj), relatează Mediafax.

Ministrul Fondurilor Europene a precizat că acest tip de proiect înseamnă multă muncă în spate, pentru că este vorba de proiecte majore.

„Un proiect major durează, în ceea ce privește pregătirea, cam trei ani de zile, unele chiar patru ani. Un spital regional înseamnă nu numai studiu de fezabilitate, pentru că am tot auzit studiu de fezabilitate. Înseamnă toată partea de proiectare tehnică, înseamnă toate detalii de execuție, dar, în special, maparea serviciilor, pentru că ele trebuie să fie calate exact pe nevoile pe care le au cetățenii în aceste regiuni. Toate acestea la pachet noi sperăm să fie finalizate, având această consultanță tehnică din partea Băncii Europene de Investiții undeva în semestrul 1 al anului următor”, a adăugat Plumb.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img