vineri, 29 martie, 2024

S-a anuntat ora de disputare a meciului Simona Halep – Barbora Strycova! Ce traseu ar putea avea sportiva noastra la Indian Wells

Distribuie:

Publicat:

Simona Halep – Barbora Strycova la Indian Wells, din turul 2 al turneului, se va juca în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar nu mai devreme de 00:30, ora României. Partida se va desfăşura pe terenul 2, după ce se vor încheia alte două dueluri de pe tabloul masculin, informează Mediafax.

În aceste condiţii, Simona Halep şi Barbora Strycova vor intra în scenă după ce în arenă vor evolua, de la ora 21:00, Tomas Berdych şi Feliciano Lopez, urmaţi de Daniel Evans şi Stan Wawrinka.

Simona Halep s-a mai întâlnit cu Barbora Strycova de cinci ori, sportiva noastră având avantaj clar: patru victorii! Singurul succes al sportivei din Cehia a avut loc în 2010. Ultima dispută a avut loc la Toronto în 2017, iar Simona a câştigat atunci cu 6-1, 6-0.

Simona Halep are în plamares 18 titluri la simplu, în timp ce Strycova a obţinut două trofee la Quebec în 2011 şi 2017. În schimb, cehoaica a obţinut 24 de trofee la dublu, iar azi ocupă locul 3 mondial în această ierarhie. Mândria Barborei din punct de vedere sportiv stă însă în cele şase trofee Fed Cup câştigate cu reprezentativa Cehiei.

Ce traseu ar putea avea sportiva noastră la Indian Wells:

Turul 2: Strycova
Turul 3: Sasnovich / Siniakova
Optimi: Daria Kasatkina / Jelena Ostapenko
Sferturi: Elina Svitolina / Ashleigh Barty
Semifinale: Sloane Stephens / Kiki Bertens / Serena Williams
Finală – Naomi Osaka / Petra Kvitova / Karolina Pliskova
(În turul inaugural Simona a avut bye)

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img