vineri, 29 martie, 2024

Scandal urias de coruptie in Bulgaria – Mai multi inalti oficiali si politicieni au demisionat

Distribuie:

Publicat:

Țvetan Țvetanov, șeful grupului parlamentar al partidului bulgar de guvernământ, GERB, și-a anunțat demisia din Parlament în urma unui scandal de corupție care a dus deja la demisia ministrului Justiției și a altor doi oficiali guvernamentali, potrivit France 24, scrie mediafax.

"Voi continua să fiu vicepreședintele GERB și șef de campanie", a declarat Țvetanov. El a ținut să le spună jurnaliștilor că decizia sa "nu este dramatică".

Țvetanov este implicat într-un scandal de corupție referitor la achiziția unor apartamente de lux la prețuri foarte mici. Alături de el mai sunt acuzați și alți înalți oficiali. Țvetanov a declarat că este nevinovat și susține că este o "victimă". "Nu pot fi tras la răspundere pentru suma care a fost cerută. Prețul se negociază între vânzător și cumpărător", a mai adăugat el.

Oficialul bulgar este acuzat că ar fi achiziționat un apartament cu 630 de euro pe metru pătrat, în timp ce alte apartamente din aceeași clădire erau vândute la 2.600 de euro pe metru pătrat. Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz.

Demisia lui Țvetanov vine după ce săptămâna trecută ministrul Justiției, dar și adjunctul ministrului Energiei și adjunctul ministrului Tineretului și Sportului au demisionat și ei ca urmare a unor acuzații similare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img