A dansat pana la schimbare. Iulia Clisu a fost inlocuita, la sfarsitul saptamanii trecute, din functia de presedinte a organizatiei de tineret a PSD Barlad. Juniorii social-democrati au mers pe „ mana „ unui singur membru care a si castigat alegerile. Este vorba despre Costel Buca cel care va gandi si coordona activitatea acestora.
„Din fericire pentru mine, cred, colegii au decis sa-mi dea mie credit total si s-au alaturat proiectului pe care l-am prezentat, din posturi de vicepresedinti si membri in biroul executiv. In total sint 21 de membri in forul de conducere. Ca si concluzie , am fost singurul candidat pentru pozitia de presedinte al Organizatiei de tineret” ne-a declarat Costel Buca , noul presedinte a TSD Barlad. La capitolul proiecte, planurile acestuia sunt indraznete . „Dincolo de continuarea actiunilor consacrate, gen, concursul „ Atentie, se canta! „ ( ajuns la editia 12), „ Campionatul de fotbal pe cartiere” . Mai am in vedere formarea unui grup de lucru prin care stimulez implicarea tinerilor in viata comunitatii. Doresc initierea unor campanii de informare pentru stimularea tinerilor, elevilor pentru continuarea studiilor , si aici se va incerca sublinierea importantei pe care o reprezinta investitia in educatia tinerilor.
Din efortul membrilor TSD , vreau sa putem sustine, material, o data la doua luni o bursa pentru elevi cu situatii materiale precare. Aceasta ar fi componenta educationala. Pentru mine educatia cred ca este esentiala pentru resursa umana , si din fericire, cred ca orasul si judetul nostru, ofera o resursa umana de calitate” ne-a declarat Buca.
CINE ESTE COSTEL BUCA?
Noul presedinte a organizatiei de tineret a PSD Barlad activeaza in sanul partidului de ceva timp. A fost seful de cabinet a deputatei Ana Birchal si este cununat de un membru marcant al acestei formatiuni politice, Dorin Apostu( fost viceprimar si consilier local).
Este absolvent al Facultatii de Filosofie si Stiinte Social- politice din cadrul universitatii Al. I . Cuza, Iasi licentiat si cu master finalizat. Tot in cadrul aceleasi facultati este acum student la facultatea de drept.
Ca si experienta profesionala, a lucrat in mediul privat ca si administrator ( n.r. intr-un restaurant) , a activat ca profesor pentru un an la Colegiul Agricol „ Marcel Guguianu” Zorleni, iar de aproximativ 3 ani, isi desfasoara activitatea in cadrul DGASPC Vaslui. Nu numai presedintele a fost schimbat, in mod democratic, ci si alti membri. Astfel noii vicepresedinti sunt: – Roxana Miron Feraru, Cristian Prisecaru, Georgiana Stoica, Andrei Chirvase, Rares Popa, Andra Ambrose, Rares Marzac , iar secretar – Teodora Zaldea.