Sclavia în antichitate. Primele documente care atesta prezența sclaviei într-o mare civilizatie sunt cele din Sumeria (Mesopotamia), însă într-o formă limitată.
În Egiptul Antic un anumit număr de sclavi caracteriza o anumită importantă socială. Cei mai mulți indivizi deveneau sclavi în urmă capturării lor în timpul războaielor sau prin răpire.
Sclavia că practică socială și economică s-a dezvoltat în antichitatea greco-română. Grecia si Roma antice erau ambele societăți sclavagiste.
Sclavia în antichitate
Statutul social și rolul sclavilor era considerat inferior sau chiar inexistent în relația cu o persoană liberă. În societatea antică grecească, sclavia era fundamentată din punct de vedere filozofic. Aristotel vedea sclavia că o garanție indispensabilă a oamenilor liberi de a-și putea dedică timpul politicii și bunei guvernări a cetății.
Între secolele V i.Hr. și I d.Hr. sclavia română a cunoscut o perioadă de puternică intensificare și extindere. Victoriile și cuceririle Romei au dus la un influx stabil de sclavi, iar sclavia a afectat toate nivelele societății.
O consecință a acestui fapt a fost alungarea micilor fermieri și a muncitorilor liberi de pe teritoriile lor, creându-se astfel o masă urbană nemuncitoare.
În perioadă imperială, condițiile de muncă pentru sclavi s-au îmbunătățit treptat, încurajate de ideile primilor creștini.
În Europa, sclavia a cunoscut un declin foarte lent în Evul Mediu,dar a fost înlocuită treptat de feudalism. Acest regim politic era caracterizat prin proprietatea nobiliara asupra pământului și, parțial, asupra țăranilor.
Sclavia a reapărut pe o scară largă, după modelul român, în lumea musulmană și în Bizanț. La sfârșitul secolului al XV-lea, însă, sclavia era aproape eradicată în Europa.
