joi, 28 martie, 2024

Se pune la cale marea EXTRADARE: Oficiali ai FBI negociaza cu Ankara predarea lui Fethullah Gulen

Distribuie:

Publicat:

O delegaţie americană se întâlneşte cu oficiali turci pentru a discuta despre vechea cerere de extrădare a predicatorului Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză că a urzit puciul eşuat din Turcia, potrivit presei oficiale turce, relatează The Associated Press.

Potrivit agenţiei Anadolu, delegaţia americană, din care fac parte oficiali FBI, se întâlneşte cu reprezentanţi ai ministerelor turce de Externe, Justiţiei şi Internelor, scrie news.ro.

Potrivit ziarului Hurriyet, delegaţia americană urmează să se întâlnească şi să discute, de asemenea, cu unul dintre principalii suspecţi în tentativa de lovitură de stat, acuzat că a condus puciul eşuat de la o bază aeriană de la Ankara.

Turcia a cerut extrădarea lui Gulen, care trăieşte într-un azil autopimpus la Saylorsburg, în statul american Pennsylvania.

Gulen respinge orice implicare în tentativa de lovitură de stat, soldată cu peste 250 de morţi.

Autorităţile turce au arestat şi concediat, după tentativa de lovitură de stat, în iunie 2016, zeci de mii de persoane, pe care le acuză că au legături cu mişcarea lui Gulen.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img