vineri, 29 martie, 2024

Se schimbă totul, sunt vizaţi 5 milioane de pensionari

Distribuie:

Publicat:

Autoritățile pregătesc modificări importante referitoare la plata pensiilor private în Pilonul II. Una dintre aceste schimbări vizează plătirea pensiilor în tranșe lunare timp de 12 ani, plata integrală urmând a se face doar în situații întemeiate. În prezent, plata pensiilor private din Pilonul II se face integral sau defalcat pe cinci ani, însă autoritățile au în plan câteva schimbări. Astfel, potrivit unei legi aflate de ceva vreme în lucru, plata pensiilor la Pilonul II se va face în tranșe lunare pe durata vieții, încasarea integrală a sumei fiind posibilă doar în cazuri excepționale, informează hotnews.ro

„Stabilirea unei întâlniri de lucru cu reprezentanții Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru dezbaterea și promovarea măsurilor incluse la nivelul jalonului, inclusiv a prevederii referitoare la asigurarea sustenabilității fiscale a pilonului II printr-o creștere a contribuțiilor în conformitate cu dispozițiile Strategiei fiscal –bugetare (actualul program de Guvernare prevede creșterea contribuției cu 1pp la 4,75%, până în 2024)”, se arată în Anexa care însoțește situația implementării PNRR la nivelul Ministerului Muncii.

Piaţa pensiilor private a înregistrat o creştere semnificativă a activelor în 2021. Mai exact, este vorba despre un procent de aproape 25%, ajungând la aproximativ 8% din PIB, potrivit lui Dan Armeanu, vicepreşedinte al ASF – Sectorul Sistemului de Pensii Private.

„În anul 2021, piaţa pensiilor private a înregistrat o performanţă deosebită, cu o creştere a activelor de aproape 25%, ajungând la aproximativ 8% din PIB, fiind cea mai importantă componentă a sistemului financiar non-bancar din România. Astfel, şi în acest an, fondurile de pensii private au continuat evoluţia pozitivă, consemnată de la începutul sistemului de pensii private din Romania, activele depăşind valoarea de 18 miliarde de euro.

Aceste creşteri s-au realizat pe fondul unei situaţii economice marcate de incertitudini cauzate de evoluţia pandemiei, care a perturbat activitatea întreprinderilor la nivel global, unele industrii fiind mai afectate decât altele. Redresarea economică a început spre sfârşitul anului 2020, după corecţiile ample din trimestrul II (în care datoria şi deficitele au explodat, iar scăderea economică a fost semnificativă) şi a depins şi de capacitatea măsurilor implementate de guvernele şi băncile centrale de a atenua efectele negative ale pandemiei COVID-19 asupra economiei globale”, a explicat Dan Armeanu la finalul anului trecut.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img