vineri, 29 martie, 2024

Shell, Exxon, Petronas, BP, DEA si Eni se vor ‘infrupta’ din zacamintele de titei si gaze din Egipt

Distribuie:

Publicat:

Shell, Exxon, Petronas, BP, DEA şi Eni sunt câştigătorii licitaţiei internaţionale pentru explorarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze din Egipt, în total fiind acordate marţi 12 concesiuni, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.

 

Anunţul autorităţilor de la Cairo marchează intrarea gigantului american Exxon Mobil pe piaţa explorării gazelor din Egipt, în timp ce grupul anglo-olandez Shell a obţinut cele mai multe concesiuni: trei pentru ţiţei şi două pentru gaze.

Şapte concesiuni pentru explorarea zăcămintelor de ţiţei au fost acordate Neptune Energy, Merlon, Shell, Eni şi Egyptian General Petroleum Corporation (EGPC), a anunţat Ministerul Petrolului din Egipt, Tarek El Molla. Acesta a adăugat că autorităţilor de la Cairo se aşteaptă la investiţii de cel puţin 750 – 800 de milioane de dolari în primul stadiu al explorărilor la cele 12 concesiuni.

În domeniul gazelor naturale au fost acordate cinci concesiuni, către Shell, Exxon, Petronas, BP, DEA şi Eni.

Luna trecută, ţările din estul Mediteranei au aprobat înfiinţarea unui forum pentru crearea unei pieţe regionale a gazelor naturale, reducerea costurilor cu infrastructura şi oferirea de preţuri competitive.

Statele implicate în proiect sunt Egipt, Cipru, Grecia, Israel, Italia, Iordania şi Palestina, însă pot adera şi alte ţări.

Obiectivul organizaţiei "este de a crea o piaţă regională a gazelor naturale care să servească intereselor membrilor săi, asigurând cererea şi oferta, optimizând resursele de dezvoltare, raţionalizând costurile cu infrastructura, oferind preţuri competitive şi îmbunătăţind relaţiile comerciale", se arată într-un comunicat al iniţiatorilor.

Anunţul face parte din seria de demersuri ce vizează transformarea estului Mediteranei într-un hub energetic important.

Forumul, care va avea sediul în Cairo, va sprijini ţările producătoare "prin îmbunătăţirea cooperării lor cu statele de tranzit şi cele care achiziţionează gaze în regiune, profitând de infrastructura existentă şi dezvoltând noi reţele de infrastructură pentru a face faţă volumului actual şi viitor de gaze", se arată în comunicat.

În septembrie, Israel şi Egipt au achiziţionat o participaţie de 39% la gazoductul EMG, deschizând calea unui acord privind exportul de gaze naturale în valoare de 15 miliarde de dolari, din acest an.

De asemenea, Ciprul negociază cu Egiptul construcţia unui gazoduct care să lege zăcământul cipriot Aphrodite de facilităţile LNG ale autorităţilor de la Cairo.

În ultimii ani, Egiptul şi-a majorat rapid producţia de gaze naturale, sperând să devină un hub pentru exporturi către Europa, după ce în ultimii ani a făcut o serie de descoperiri semnificative, inclusiv cel mai mare zăcământ de gaze din marea Mediterană, Zohr.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img