sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Sindicalistii din industria de aparare vor negocieri cu Guvernul Orban: ‘Trebuie s-o luam de la capat’. Ce nemultumiri exista

Distribuie:

Publicat:

Sindicaliştii din industria de apărare vor negocieri cu Guvernul Orban pentru un nou acord, liderul Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare, Constantin Bucuroiu, afirmând că, dacă actualul Executiv, ca şi precedentul, nu înţelege că niciun şurub de tehnică militară nu trebuie luat fără offset, fără compensare în produse româneşti, va fi afectată întreaga industrie românească, nu numai cea de apărare.

„Trebuie să începem s-o luăm de la capăt, cum am făcut cu Guvernul Dăncilă, va trebui să facem acum, la fel, cu Guvernul Orban. O luăm de la zero, nu avem ce face, oamenii noştri aşteaptă să le apărăm locurile de muncă, să le apărăm salariul, să le câştigăm drepturile şi atunci nu trebuie să avem pauză, nu trebuie să avem răgaz”, a declarat liderul de sindicat de la Uzina Automecanica Moreni, preşedinte al Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare, Constantin Bucuroiu, pentru www.jurnaldedambovita.ro., referindu-se la acordul Guvern – sindicate din Apărare.

El se declară intrigat că în continuare se fac achiziţii sau propuneri de achiziţii fără offset.

”Mergem în continuare cu achiziţii Guvern la Guvern ceea ce exclude, elimină în totalitate offset-ul, compensarea în produse româneşti. Dacă guvernanţii actuali, ca şi cei trecuţi, nu înţeleg că niciun şurub de tehnică militară nu trebuie luat fără offset, fără compensare în produse româneşti, omorâm industria românească şi nu numai industria de apărare, omorâm şi restul industriei, economia”, afirmă Bucuroiu.

Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri s-a întâlnit, în noiembrie 2019, cu sindicatele din industria de apărare pentru discuţii în vederea elaborării unor strategii de acţiune în viitorul apropiat. Pe agenda întâlnirii s-au problemele cu care se confruntă cele mai multe societăţi din industria de apărare: lipsa contractelor şi a investiţiilor, criza forţei de muncă din cauza nivelului foarte mic de salarizare.

Ministrul a afirmat atincu că este la curent cu situaţia dificilă în care se află multe dintre companiile din portofoliul ministerului, situaţie generată şi de precedentul mod de lucru defectuos dintre Ministerul Economiei şi Ministerul Apărării Naţionale. În acest context, Ministrul Economiei le-a spus liderilor de sindicat că a discutat cu Ministrul Apărării şi împreună au stabilit că este necesară elaborarea unui plan multianual de colaborare cu Armata Română, pentru a avea o planificare strategică a comenzilor ce se vor face companiilor din industria de apărare.

Sindicaliştii din industria de apărare au protestat anul trecut, solicitând facilităţi similare celor acordate angajaţilor din IT şi din construcţii în privinţa salarizării, precum şi modificarea definiţiei "industrie de apărare" în "industrie strategică de interes naţional", constituirea Consiliului pentru coordonarea industriei de apărare, în conformitate cu HG 637/2017.

Sindicaliştii susţin că industria de apărare trebuie să devină furnizorul principal pentru toate instituţiile cu caracter militar, securitate şi ordine publică, de arme, muniţie şi tehnică militară, iar minim 30% din achiziţii să se realizeze în industria de apărare românească sau prin compensare conform legii offset-lui.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img