vineri, 29 martie, 2024

Situatia COVID-19 la Vaslui, marti, 24 Martie: 2 persoane infectate, 5 isi asteapta rezultatele testului, 70 au iesit din izolare

Distribuie:

Publicat:

–    În carantină instituționalizată un număr de 60 de persoane;

–    1858 de persoane sunt în izolare la domiciliu;
–    70 de persoane ieșite din izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore.
În cursul zilei de 23 martie 2020, peste 160 de poliţişti vasluieni au acţionat pe raza judeţului Vaslui, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență.
A fost luată decizia mutării a două persoane din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale aplicabile.
Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de combatere a infecției cu COVID – 19.
Începând cu ora 22:00, echipaje mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat o acțiune pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, ce a avut ca principal scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020.
Ca urmare a acțiunii au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în cuantum de 13.000 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 5, alin. 1, din Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020.
VĂ REAMINTIM!
Conform prevederilor Ordonanței militare nr. 2, în intervalul orar 6:00-22:00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
De asemenea, în intervalul orar 22:00 – 6:00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Totodată, conform prevederilor ordonanței militare nr. 2, persoanele izolate la domiciliu ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază. Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Atenție, aceste măsuri nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală! (Conform prevederilor legale, sancțiunile contravenționale sunt între 100-5.000 de lei – pentru persoanele fizice și între 1.000-70.000 de lei, pentru persoane juridice.)
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
INFORMĂM cetățenii de asemenea că Guvernul României, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, în colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență și organizația neguvernamentală Code for Romania a lansat o nouă platformă online din ecosistemul de luptă contra efectelor COVID-19 CeMaFac (cemafac.ro), componentă a proiectului stirioficiale.ro.
https://cemafac.ro este un ghid simplu și practic bazat pe scenarii posibile prin care populația României poate

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img