vineri, 26 aprilie, 2024

Solomon ii raspunde deputatului Botez : “Fii și tu măcar acum pe final de mandat, deputat! “

Distribuie:

Publicat:

Adrian Solomon – PSD, controversatul deputat de Barlad, ii raspunde deputatului Mihai Botez – USR, dupa ce tanarul deputat aflat la primul mandat de parlamentar, unii afirmand ca si la ultimul, aflat intr-o euforie electorala, s-a adresat deputatului Solomon intr-o postare cu apelativul “Adiță” . In replica, deputatul Solomon i-a raspuns in stilul caracteristic , iar totodata, i-a amintit deputatului Mihai Botez – USR, ca a fost chelner la un club de striptease. Va redam mai jos intreaga postare de pe pagina PSD Barlad:

"Mi’ăiță poate! Poate nu mai insiști să demonstrezi că ești derutat… Fii și tu măcar acum pe final de mandat, deputat! Adică să-i reprezinți pe oameni, nu statul! Pe oameni, nu partidul tău! Așa că nu mai fi dezamăgit că personalul auxiliar a primit sporul de luptă anti-Covid PRIN DECIZIA MANAGERULUI, nu cu largul concurs așa cum tembel susții!

Fă un minim efort de umanitate și fii pentru oameni, nu împotriva lor! Managerul spitalului a făcut foarte bine că a avut curajul să acorde acest spor și celor care deși par a nu fi implicați direct în tratamentul bolnavilor au totuși un rol esențial în bunul mers al lucrurilor într-o unitate spitalicească. Problema este a guvernului liberal, cel care a crezut în ticăloșia lui că poate extrage chirurgical anumite categorii de personal din sănătate și să-i “miluiască” dintr-un fond fix de 120 mil €.

Aici nu e Patul lui Procust ( mă scuzi dacă îți solicit prea mult sinapsele ), e vorba despre a fi drept cu toți din sănătate! Am încercat să amendăm OUG 43/2020 dar deja guvernul in ticăloșia lui avea din nou pe traseul legislativ OUG 64/2020 prin care modifica 43-ul. Așa că am așteptat această ultimă Ordonanță să-i nominalizăm pe toți posibilii beneficiari ai sporului de 2500 lei evident și cu o noua sursă financiară din fonduri guvernamentale.

Orban a contestat-o la CCR tocmai să nu se aplice!!! Astfel avem ambulanțieri la SMURD, adică la MAI care primesc sporul pentru că umblă cu isoleta, iar ambulanțieri la SAJ care nu primesc. E bine? Eu spun că nu! Tu zici că e bine! Ei vezi? Asta e cusurul tău! Spui ca ești dezamăgit că banii tai din sponsorizări s-au dus pe sporuri… FALS! Ți-am demonstrat data trecuta, acum că politicește fiind numita doamna manager ( cred că nu mă bănuiești pe mine ca am numit-o cu mâna Bouroșului ) a făcut și a dres în materia sporurilor!

Nu cred că ai dreptate fiind atributul său legal sa decidă. Una peste alta deși văd că nu ai apreciat “h-ul” aspirat prin care ți-am franțuzit numele, mă îngrijorează faptul că din tot ce se întâmplă în jurul tău ți-a rămas în memorie simpozionul de la șaormerie ( sunt sigur că știi ce era Symposionul în Grecia Antică ). O fi vreo frustrare din copilărie, freudian vorbind, sau vreo limitare post chelnerit? Să știi că nu e nicio rușine să fii chelner la striptease ca tine, totul e să evoluezi să nu rămâi marcat pe viață de ce ai văzut la un moment dat!

PS: Ai grijă la activitatea parlamentului online să nu te depărtezi prea tare de legile pe care le votezi!

Deputat Adrian Solomon " se arata in postarea de pe reteaua de socializare

Aceasta este postarea deputatului Mihai Botez – USR Vaslui:

Deputatul PSD Adrian ”ȘAORMA” Solomon într-o postare penibilă ”cu de toate” îmi critică poziția față de semnalul de alarmă tras în cazul raportului Curții de Conturi, în care se arată că la Spitalul din Bârlad stimulentul de COVID de 2.500 de lei a fost încasat de electricieni, fochiști și instalatori, cu largul concurs al directoarei, numită politic.

”Spitalul are nevoie de o conducere căreia să-i pese cu adevărat de instituție și prin comportamentul său să inspire toată comunitatea să sprijine spitalul, nu să risipe încrederea care cu greu s-a reconstruit.”- îmi reiterez poziția.

Lui Adiță probabil îi citea cineva postarea și i-a sărit sos de la șaormă pe șervețelul pe care-și nota ideile, de asta n-a înțeles nimic!

Încrederea și susținerea populației pentru Spitalul de Bârlad, pentru oamenii de acolo aflați de atâta timp în luptă cu virusul, nu trebuie alterată de fapte și știri care nu au legătură cu Instituția Spitalului în sine, ci cu niște persoane care au pus în prim-plan combinațiile și profitul în detrimentul sănătății oamenilor!
 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img