In ciuda ezitarilor sale, Liviu Dragnea nu mai poate da inapoi. S-a vorbit mult prea mult despre schimbarea unor ministri. In consecinta, daca in luna iunie, cand se intalneste staff-ul PSD, nu are loc o remaniere, Liviu Dragnea pierde mult din autoritatea sa de lider, inca absolut, al PSD. Iar daca are loc remanierea, dar nu se face cum vrea Liviu Dragnea, atunci, din nou, acesta va deconta factura. Este motivul pentru luna iunie ne poate aduce surprize politice de proportii.
O alianta politica care are o majoritate atat de puternica in Parlament, dominata de un partid care, la randul sau, are o proportie istorica de deputati si senatori, partid condus de un personaj ales pentru prima data de totalitatea membrilor si nu doar intr-un congres, nu ar avea de ce sa faca o remaniere guvernamentala la numai sase luni de la instalarea noului executiv. Cu exceptia situatiei in care exista ministri care au comis greseli extrem de grave. Sau daca Guvernul, in ansamblul sau, s-a abatut flagrant de la programul stabilit. Nu ne aflam in niciuna dintre aceste ipoteze.
Raportandu-ne la programul de guvernare votat de cetateni si asumat de coalitia care domina ambele camere ale Parlamentului, putem spune ca, dupa aproape sase luni de guvernare, executivul se inscrie, in linii mari, in parametrii stabiliti. Niciunul dintre criticii PSD din opozitie sau din societatea civila nu poate contesta si nici nu contesta in mod argumentat aceasta realitate. Pana si Fondul Monetar International, sfidat prin cateva dintre masurile implementate de Guvernul Grindeanu, este silit sa recunoasca ca a fost excesiv de sceptic si sa isi corecteze prognozele privind cresterea economica a Romaniei. In consecinta, exista putine argumente reale pentru declansarea unui cutremur, in Palatul Victoria, prin efectuarea unei remanieri la numai sase luni de la instalarea Guvernului.
Exista doua principii care merita amintite aici. Primul este ca o remaniere nu trebuie facuta decat atunci cand este strict necesara. Pentru ca altfel i se provoaca, in mod artificial, Guvernului o trauma si i se aduce o lovitura de imagine. Remanierea se face atunci cand ceva scartaie grav in executiv. Si cand, din vina unor ministri, intreg programul de guvernare poate fi compromis. Sau, chiar in absenta unor asemenea conditii obiective, cand, din alte motive, fie ele si artificiale, se remarca, in randul populatiei, un deficit de incredere in Guvern, care ar putea fi restabilit prin remaniere. Niciuna din aceste conditii nu este intrunita. O remaniere la numai sase luni de la instalarea Guvernului este, in aceste conditii, o operatie inutila atat pentru alianta aflata la guvernare, cat si pentru populatie. Al doilea principiu legat de o remaniere este ca aceasta nu se discuta, ci se face. Si cand se face, nu se face la televizor. Daca remanierea este necesara, ea este pusa in discutie, cu discretia cuvenita, la nivelul conducerii superioare a partidului si apoi a aliantei si este anuntata pe neasteptate, dupa o pregatire corespunzatoare a strategiei de comunicare publica. Numai asa, in plan psihologic si apoi in plan politic, remanierea in sine poate reprezenta un castig.
Niciunul dintre cele doua principii nu este respectat in preconizata remaniere din luna iunie. O remaniere precipitata, facuta fara motive temeinice si la un timp atat de scurt de la instalarea Guvernului induce ideea de instabilitate. Pentru ca, in acest ritm, in patru ani de guvernare, vor avea loc cel putin opt remanieri. Ce sa mai creada, in aceste conditii, cetateanul care a votat si sustine PSD-ul la guvernare?
Intr-o incercare, in opinia mea, disperata, de a argumenta necesitatea unei remanieri in conditiile in care nu exista contraperformante ale executivului, Liviu Dragnea acuza faptul ca unii ministri au avut o slaba comunicare. Este cat se poate de real. Aproape intreg Guvernul, nu numai cativa ministri, poate fi acuzat de o comunicare deficitara. Aceasta se intampla, insa, dintr-un alt motiv, care nu poate fi solutionat prin remaniere. Motivul este ca Liviu Dragnea ar dori sa fie, si nu are cum, singurul comunicator. Unicul vestitor al unor performante guvernamentale. Avand un alt job, cel de la partid si cel de la Camera Deputatilor, in mod obiectiv, Dragnea nu poate sa fie omniprezent. El nu are posibilitatea de a se transforma in unicul comunicator al executivului, dar nici nu vrea sa ii lase pe altii sa faca acest lucru. Dimpotriva, el le cere membrilor executivului sa nu iasa sub nicio forma la inaintare sub aspectul comunicarii, rezervandu-si lui insusi acest privilegiu. In aceste conditii, este in mod vadit nedrept ca Dragnea sa acuze un ministru sau altul de lipsa de comunicare sau de comunicare deficitara atunci cand, din vina lui si nu a altuia, nu exista niciun fel de strategie coerenta in acest sens. Oricum, nu pentru un deficit de comunicare se remaniaza un Guvern.
In ultimele zile, putem observa ca, din nou, Liviu Dragnea actioneaza duplicitar si pervers. Dupa ce s-a referit cu obstinatie la masuri vizand remanierea unor ministri, acum iese pe neasteptate la rampa si face un enunt diametral opus. In sensul ca nu el a vorbit despre remaniere. In timp ce transmite acest semnal, isi pregateste instrumentele prin care sa execute abil mai multi ministri, fara a fi silit sa acuze contraperformante ale executivului.
Acesta este sensul invitatiei cat se poate de transparente pe care Liviu Dragnea a adresat-o UDMR, de a participa nu numai la majoritatea parlamentara, ci si la guvernarea propriu-zisa. Aparent, introducerea UDMR in Guvern rezolva problema si il scoate pe Dragnea din impasul in care el insusi a intrat, legat de preconizata remaniere. Cooptarea UDMR poate induce opiniei publice ideea ca Guvernul este remaniat nu pentru contraperformante, nu pentru lipsa de comunicare, nu pentru vreo vina oarecare, reala sau inventata, ci pentru a le face loc noilor parteneri. In realitate, asa cum se va vedea, introducerea UDMR in ecuatia guvernarii nu face decat sa complice lucrurile. Din mai multe puncte de vedere.
Este dovedit ca, intotdeauna, un partid mic, adus la guvernare langa un partid mare, primeste mai mult din tortul puterii decat i s-ar cuveni in raport cu procentele detinute in Parlament. Chiar si acum, ALDE beneficiaza de mai multe pozitii decat i s-ar cuveni strict aritmetic. Invitarea UDMR la guvernare, se pare, cam peste capul lui Calin Popescu Tariceanu, va insemna ca PSD ar mai taia ceva via ALDE, dar, la radul sau, ar acorda UDMR-ului o parte consistenta din propria sa felie de tort. Este adevarat, astfel, intr-o formula eleganta si punctand si in imaginea pe plan extern, Liviu Dragnea ar putea sa opereze si remanierea preconizata. Obligandu-l pe premier ca, in plin avant de imagine si de autoritate, sa inghita un hap cu indulcitor. Pe de alta parte, o remaniere facuta prin cooptarea UDMR, pe termen mediu si lung, se va dovedi mult mai paguboasa decat renuntarea pur si simplu la remaniere, dupa ce, in mod gresit, a fost insistent anuntata. Este adevarat ca, cel putin aparent, va functiona, in viitorul algoritm, principiul divide et impera, PSD creandu-si o mai mare marja de manevra in raport cu aliatii sai. Aliati intre care, inevitabil, vor interveni rivalitati. Pe de alta parte, este posibil si plauzibil si efectul contrar. In care, in perspectiva, in anumite situatii cheie, cei doi mici, respectiv ALDE si UDMR, sa se alieze pentru a-l tine la respect pe cel mare. Latrand pe doua voci la PSD.
Si daca aceasta mutare pe tabla de sah politic, a unei remanieri facuta prin aducerea UDMR la guvernare, nu este suficient de provocatoare, iata, mai putem introduce in ecuatie inca doua elemente. Unul intern, care inseamna nici mai mult, nici mai putin decat pericolul crearii unei miscari masive anti-Dragnea in partid – motiv pentru care acesta a declansat un veritabil turneu electoral in tara – si, in al doilea rand, opozitia, al carui varf de lance este Klaus Iohannis. Si care, evident, nu are de gand sa stea cu bratele incrucisate si sa asiste impasibila la schimbarile declansate de Dragnea.
De aceea, remanierea din iunie se dovedeste nu numai o miscare politica prematura si extrem de complicata, dar si o operatiune cu posibil efect de bumerang. Adica, dorind si mai multa putere, sa nu care cumva sa se trezeasca Dragnea ca ii fuge covorul rosu de sub picioare.
