joi, 28 martie, 2024

Spania este nemultumita de fondurile care ii sunt alocate in Pactul ecologic european

Distribuie:

Publicat:

Ministrul spaniol de externe, Arancha González Laya, a apreciat luni că Fondul de Tranziţie Justă prezentat de Comisia Europeană pentru a se ajunge la o economie neutră în emisii de CO2 în anul 2050 nu este ''just'' faţă de ţara sa, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

''Doresc să trimit un mesaj foarte clar colegilor mei europeni: Spania este angajată faţă de tranziţia ecologică, Spania sprijină într-o manieră foarte clară şi hotărâtă fondul verde de tranziţie justă, dar suntem puţin preocupaţi, pentru că deocamdată îl vedem foarte verde, dar nu foarte just'', a spus şefa diplomaţiei spaniole în faţa presei la Bruxelles.

''Mă voi asigura că colegii mei europeni înţeleg că aceasta trebuie să facă obiectul unei atenţii speciale în acest moment'', a adăugat Arancha González Laya în declaraţia dată la sosirea la prima reuniune a miniştrilor europeni de externe la care participă, pe agenda căreia printre alte teme se regăseşte şi ''diplomaţia climatică''.

Potrivit unei propuneri avansate săptămâna trecută de Comisia Europeană, Spania ar beneficia de numai 4,1% din cele 7,5 miliarde de euro alocate Fondului de Tranziţie Justă, respectiv circa 307,5 milioane de euro destinate regiunilor care au cele mai mari dificultăţi pentru a se adapta la tranziţia ecologică.

Principalele state beneficiare ale acestui fond sunt cele care au un sistem energetic intensiv în combustibili fosili, prima fiind Polonia, căreia îi sunt alocate 26,7% din sumele destinate acestui fond, respectiv circa două miliarde de euro. Urmează Germania, cu 876,6 milioane de euro (11,7%) şi România cu 757,1 milioane (10,1%).

Însă pentru fiecare euro alocat din acest fond, statele membre vor trebui să aloce la rândul lor între 1,5 euro şi 3 euro din fondurile de coeziune ce le revin şi de asemenea să cofinanţeze o parte din proiectele pentru care sunt alocaţi aceşti bani.

Prin acest mecanism Comisia Europeană speră să mobilizeze pentru viitorul cadru financiar multianual (2021-2027) în total 104 miliarde de euro pentru investiţii destinate înlocuirii industriilor poluante cu industrii mai prietenoase faţă de mediu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img