joi, 28 martie, 2024

STS, implicat in procesul electoral

Distribuie:

Publicat:

Campania electorala prezidentiala a debutat in Romania cu o dezbatere ce reflecta o realitate a societatii romanesti. Serviciile secrete au fost, sunt si vor mai fi implicate in procesul electoral, fapt care situeaza Romania in afara democratiilor consolidate, de tip occidental, scrie Radu Tudor pe siteul personal.

Aflat la postul sau de televiziune favorit, fondat de un fost sef de retea al Directiei de Informatii Externe – structura de spionaj in vremea comunismului – Traian Basescu a lansat o tema de atac asupra adversarilor sai politici. El sugereaza ca unul din candidatii la presedintie este ofiter acoperit al unui serviciu secret sau cel putin a colaborat o perioada cu o structura informativa. Sa fie Victor Ponta? Sau Klaus Iohannis? Dar fostul procuror comunist Monica Macovei o fi lucrat cu Securitatea? Favorita si protejata lui Basescu, milionara in euro Elena Udrea, de catre ce serviciu secret a fost scoasa din bomba judiciara ALRO?

Care dintre candidati are profilul potrivit pentru a fi ofiter acoperit? Cei care s-a harjonit mereu cu structurile de putere si a facut milioane de euro fiind slujbas al statului? Sau cei care de 10 ani sunt cautati si in gaura de sarpe de institutiile de forta ale lui Basescu pentru a fi eliminate de pe scena politica printr-o interceptare sau un dosar la comanda?

Mai sunt de 62 zile pana cand vom afla noul nume al presedintelui Romaniei. Iar noi cei care votam suntem martorii unor dezbateri despre implicarea serviciilor secrete in viata politica romaneasca. In loc sa aflam ce gandesc toti candidatii despre politica externa si situatia exploziva din bazinul Marii Negre. Politica externa este atributul principal al presedintelui tarii, alaturi de aparare si securitate nationala. Pentru ca vorbim despre implicarea serviciilor secrete in campania prezidentiala si despre modul in care acestea inclina balanta in mod absolut nedemocratic in favoarea unui candidat sau altuia, e bine sa intelegem exact ce s-a intamplat in alegerile prezidentiale din 2009, cand Traian Basescu a castigat in mod foarte dubios in fata lui Mircea Geoana.

STS, implicat in procesul electoral

Printr-un mecanism institutional pe care nu ezitam sa-l calificam drept periculos pentru democratie, Serviciul de Telecomunicatii Speciale este implicat in gestionarea procesului electoral.

In anul 2009, STS achizitioneaza de la operatorii de telefonie mobila peste 15.000 de telefoane mobile, pe care le distribuie tuturor sefilor sectiilor de votare din tara. Numerele nu sunt publice, ele fiind cunoscute doar de STS si persoana care-l utilizeaza. Securitatea convorbirilor si a continutului mesajelor este asumata de STS.

Ce cauta un serviciu secret in procesul de culegere a datelor din sectiile de votare?! De ce acest mecanism nu este gestionat, ca oriunde in Europa, de niste civili?  Se putea organiza o licitatie, orice firma serioasa putea participa si procesul putea fi controlat democratic, transparent prin mecanisme clare. In locul unei asezari firesti, in care civilii asigura controlul democratic asupra institutiilor de forta, la noi, in Romania, e invers.

Militarii din serviciile secrete sunt cei care controleaza procesul civil privind alegerea unui noi presedinte. In toamna anului 2009, pe telefoanele distribuite de STS sefilor de sectii de votare, s-au primit mesaje de propaganda electorala. Acest fapt extrem de grav n-a fost de nimeni anchetat, asa cum se intampla in cazul acuzatiilor aberante de frauda imensa la referendumul de suspendare a lui Basescu din iulie 2012. Partizanatul politic al DNA este unul evident, iar impreuna cu STS si Basescu sistemul tolereaza ilegalitati grave, ce viciaza alegerile. (…)

Credeti ca DNA sau alta institutie a declansat vreo ancheta pentru faptul ca pe un telefon STS erau transmise mesaje de campanie in timpul votului? Acest fapt e unul foarte grav si dovedeste vicierea grava a procesului electoral.

Intrebari explozive
In aceeasi noapte, de 6 spre 7 Decembrie 2009, cand Traian Basescu devenea din perdant pe teritoriul Romaniei castigator prin mecanisme necurate si voturi fraudate din afara tarii, la sediul PDL din Aleea Modrogan erau proiectate toate datele din sectiile de votare. Acestea erau datele transmise prin telefoanele STS, cele pe care membrii PDL faceau campanie pentru Basescu in ziua votului.

In urma alegerilor prezidentiale din 2009 si a dovezilor prezentate astazi, se nasc foarte multe intrebari explozive : Poate cineva garanta ca partizanatul politic al serviciului secret STS condus direct de la Cotroceni nu o sa vicieze si rezultatul alegerilor prezidentiale din 2 si 16 noiembrie anul acesta?

Avem incredere in STS? Poate cineva sa controleze serios aceasta institutie?
Sunt precedente foarte grave de partizanat intre STS si Basescu. De la suspendarea din iulie 2012 cand serviciul a pus telefoane secretizate ale statului in sediul de campanie electorala a lui Basescu pana la interventia elocventa a presedintelui de salvare a generalului Marcel Opris, seful STS, cand el si institutia sa erau responsabili de nelocalizarea unui avion cazut si a supravietuitorilor, in Muntii Apuseni, in 2014.

Povestea ofiterilor  acoperiti, a serviciilor secrete implicate in politica si in gestionarea procesului de votare, legaturile directe dintre generalii STS si Traian Basescu, implicarea fatisa a presedintelui in favoarea unui candidat si impotriva altora – toate sunt semnale foarte solide cademocratia romaneasca s-a transformat in ultimii 10 ani intr-un mecanism autoritar subordonat intereselor personale sI politice ale lui Traian Basescu, conchide Radu Tudor.

Mesaje primite pe un telefon STS in decembrie 2009
Pe parcursul zilei de 6 Decembrie 2009, cand avea loc turul doi al prezidentialelor, pe numarul de telefon STS al sefului sectiei de votare 106 din Piatra Olt apar urmatoarele mesaje :
Primul mesaj, ora 16.00: “Sondaj real: Base 51% Geoana 49%…Se poate, castigam !! Asta e vointa romanilor !!”

Al doilea mesaj, ora 17.00: “Sondaj real: Base 51,5% Geoana 48,5%…Atentie !! PSD-ul incearca sa va intoxice cu sondaje false, incearca sa va fure la numararea voturilor. Castigam !! Asta e vointa romanilor !!”

Al treilea mesaj, ora 19.00: “Sondaj real: Base 52% Geoana 48%…Atentie !! PSDul incearca sa va intoxice cu sondaje false, incearca sa va fure la numararea voturilor. Castigam!! Asta e vointa romanilor !!”

Mesajele au fost trimise pe telefonul repartizat de STS de la numarul de telefon este: 0754 55 55 54.

Sursa: jurnalul.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img