vineri, 26 aprilie, 2024

Tanar de 32 de ani din Baciu, prins la furat de cabluri din cupru. Prejudiciul se ridica la peste 30.000 de lei

Distribuie:

Publicat:

La data de 28 mai, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Postul de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 32 de ani, din Baciu, prins în flagrant în timp ce sustrăgea cabluri din cupru.
La data menționată, în jurul orei 16:00, polițiștii de la transporturi, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și cu jandarmi, l-au depistat pe bărbat sustrăgând cabluri din cupru dintr-o societate din domeniul transporturilor feroviare. Din cercetări a reieșit că, cel în cauză ar fi sustras cabluri și cu o zi înainte, intrând prin efracție în incinta societății.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 30.000 de lei, fiind recuperat parțial.
Ieri, bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de către reprezentanții parchetului.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fapta prevazuta de Codul penal.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img