vineri, 29 martie, 2024

Tehnicianul echipei FC Botosani, Marius Croitoru: ‘Victoria este meritata. Vremea ne-a luat prin surprindere, nu-mi doream sa se joace pe un astfel de teren’

Distribuie:

Publicat:

Tehnicianul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat luni seară, după meciul cu FC Viitorul, scor 1-0, că victoria formaţiei sale este una meritată. El a menţionat că nu şi-ar fi dorit ca partida să se joace pe un teren cu zăpadă, anunță news.ro.

“O victorie venită în urma unei reprize foarte bună, prima repriză ne-a aparţinut în totalitate. O a doua repriză muncită. Ocazia cea mai mare cred că tot noi am avut-o în repriza a doua. Nu cred că au avut nicio ocazie de gol. Victoria este meritată a Botoşaniului. Să iei patru puncte din şase în faţa lui Gică e o reuşită. E o cursă de anduranţă, de opt etape, cine are nervii mai tari va fi în primele şase. Da, nu-mi doream să se joace pe un astfel de teren. Ne dezavantajează un astfel de teren. Vremea ne-a luat prin surprindere, până la 17.00, 17.30 nu a nins. Pentru noi rezultatul este însă cel mai important”, a spus Croitoru la Digi Sport.

Formaţia FC Botoşani a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii I.

Partida a început cu o întârziere a aproape zece minute, cauzată de ninsoare.

Golul a fost marcat de Ongenda, în minutul 17, dintr-un penalti acordat pentru un fault comis de Căbuz.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img