vineri, 19 aprilie, 2024

TNL: Romania are un ministru al Penalilor, nu al Justiției. Tudorel Toader este o rușine pentru studenții la Drept, ar trebui să devină co-președinte al PSD cu Liviu Dragnea, dar să plece de la minister

Distribuie:

Publicat:

Tineretul Național Liberal consideră că ministrul Justiției, Tudorel Toader, este o rușine și un contraexemplu pentru toți studenții de la Drept din România și trebuie să plece din fruntea ministerului, eventual pentru a deveni copreședinte al PSD împreună cu Liviu Dragnea:

“Linșajul executat la adresa procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de către ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu este un război împotriva unei singure persoane, ci o execuție a luptei anticorupție. De ieri seară, România nu mai are un ministru al Justiției, ci un ministru al Penalilor și al Corupției. Ne întrebăm ce exemplu le dă Tudorel Toader studenților la Drept din România? Că trebuie să slujească penalii și corupția, nu dreptatea și adevărul? Ministrul Justiției este o rușine în primul rând pentru toți cei care se află pe băncile facultăților de Drept din România și vor să devină avocați, procurori, judecători, profesori sau poate chiar să conducă ministerul Justiției. Tudorel Toader trebuie să plece de la conducerea ministerului, eventual să fie co-președinte al PSD împreună cu Liviu Dragnea, probabil este eroul anului în Kiseleff”.

 

“Tineretul Național Liberal condamnă ferm linșajul stalinist executat de Tudorel Toader la adresa luptei anticorupție și îl va susține pe președintele Klaus Iohannis în păstrarea independenței sistemului judiciar. Riscăm să ajungem la România anilor 1990 sau a epocii Stănoiu-Năstase, precum și să ne izolăm țara în Uniunea Europeană. Justiția este epuizată după un an întreg de lupte grele de suprimare a luptei împotriva corupției, iar Europa ne sancționează, pe bună dreptate. Sunt discuții privind condiționarea alocării fondurilor europene de respectarea statului de drept, în timp ce voci grele din politica europeană cer Comisiei Europene să nu ridice MCV și să declanșeze procedura de activare a Articolului 7 în cazul României – suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE – dacă vor fi înregistrate noi atacuri asupra justiției. Mai mult ca niciodată este timpul să fim uniți, fermi și să utilizăm toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a apăra justiția. Tineretul Național Liberal va fi prezent în stradă, la protestele publice de susținere a independenței justiției”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img