marți, 16 aprilie, 2024

Transformarea impresionanta a unei femei care a renuntat la droguri si alcool: ar putea defila pe podium

Distribuie:

Publicat:

O tânără din Scoția, dependentă de cocaină și alcool, a reușit să-și transforme viața complet după ce a renunțat la obiceiul distructiv. Ea ajunsese „depresivă și trăia într-un haos total” și se temea că va ajunge în închisoare sau se va sinucide.

Ainsley Loudoun a început să consume alcool încă de la 14 ani, vârstă la care a încercat prima oară să-și ia viața. Tânăra, în vârstă de 28 de ani acum, povestește că ajunsese să fie foarte deprimată și că trăia în haos, scrie Daily Mail.

„Am trăit în întuneric de când eram foarte tânără și am descoperit băutura la o vârstă fragedă. Am crezut că e normal ca tinerii să bea alcool și pentru o perioadă a fost. Însă eu am continuat să beau și să dezvolt dependență și de cocaină. Beam tot timpul și lipseam de la muncă, așa că am pierdut multe joburi”, a declarat Ainsley Loudoun pentru presa locală.

„Ajungeam ori la închisoare ori mă sinucideam ori îmi reveneam. Astea erau opțiunile pe care le aveam – așa că am ales recuperarea”, adaugă ea.

CONTINUAREA PE CSID.RO

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img