sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Turcia, preocupată de situaţia din Iran, avertizează în legătură cu ”intervenţiile străine”

Distribuie:

Publicat:

Turcia s-a declarat marţi preocupată în legătură cu mişcarea de protest faţă de dificultăţile economice şi faţă de putere care agită Iranul începând de joi şi a avertizat în legătură cu ''intervenţiile străine'', relatează AFP, DPA şi Reuters.

''Turcia este preocupată în legătură cu informaţiile potrivit cărora manifestaţiile (din Iran) se extind, provoacă morţi, precum şi pagube unor clădiri publice'', a afirmat Ministerul turc de Externe într-un comunicat, adăugând că ''bunul simţ trebuie să prevaleze pentru a împiedica orice escaladare'' a situaţiei.

''Violenţa şi provocările trebuie evitate'', se mai spune în comunicatul Ankarei, avertizând în legătură cu ''intervenţiile străine''.

În total, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa de la declanşarea manifestaţiilor, care au început joi în Machhad (nord-est), al doilea oraş ca mărime din Iran. De asemenea, circa 450 de persoane au fost arestate începând de sâmbătă la Teheran, potrivit subprefectului capitalei iraniene.

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, care a făcut apel duminică la calm, a avertizat luni că ''poporul iranian le va răspunde celor care provoacă tulburări'', care nu sunt, în opinia sa, decât ''o mică minoritate''.

Manifestaţiile din Iran sunt cele mai importante acţiuni de protest de la mişcarea de contestare din 2009 împotriva realegerii preşedintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad.

Relaţiile dintre Turcia şi Iran s-au revigorat în mod net în ultimele luni de când Ankara şi Teheranul cooperează cu Moscova în dosarul sirian.

Presa conservatoare turcă îşi exprima marţi neliniştea în legătură cu situaţia din Iran. Cotidianul proguvernamental Yeni Safak vorbea îndeosebi despre ''o escaladare periculoasă'', acuzând SUA că se află în spatele violenţelor din Iran. La rândul său, cotidianul Yeni Akit avertiza: ''Occidentul este în spatele revoltei din Iran (…) Dacă reuşeşte acolo, ţinta va fi Turcia''.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img