joi, 28 martie, 2024

UCPR solicită sprijinul autorităţilor în cazul practicilor comerciale neloiale şi a importurilor de ouă la preţuri de dumping

Distribuie:

Publicat:

Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) solicită sprijinul autorităţilor pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sectorul avicol şi fermierii care produc ouă destinate consumului uman, în special a celor legate de practicile comerciale neloiale ale reţelei comerciale din România şi de importurile de ouă la preţuri de dumping.

UCPR, preocupată de mai mulţi ani de faptul ca efectivele de găini ouătoare din fermele industriale nu cresc, rămânând constante în ultimii 4 ani la circa 6 milioane de capete anual, în condiţiile în care România este dependentă de importuri în lunile reci din an, a făcut o analiză a acestei situaţii din care reiese că importurile de ouă din Polonia se fac la preţuri de dumping, sub preţul practicat pe piaţa proprie a Poloniei, concurând neloial fermierii români, precizează UCPR, într-un document transmis Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Consiliului Concurenţei.

De asemenea, analiza Uniunii Crescătorilor de Păsări arată că reţeaua comercială din România nu scade preţurile la raft în aceeaşi măsură cu reducerea practicată de fermieri, deşi preţul oului de consum la poarta fermei nu are o evoluţie liniară, acesta fiind sub costul de producţie, circa 8 luni dintr-un an şi doar 4 luni se vinde peste costul de producţie.

"În perioada septembrie-decembrie 2017, în Uniunea Europeană (UE) a existat o criza a ouălor de consum, criză determinată de contaminarea cu Fipronil a ouălor de consum în câteva ţări ale UE. La această situaţie s-a adăugat, în mai mică măsură însă, evoluţia gripei aviare în multe ferme din UE şi de asemenea un focar de Salmonella la găini pentru ouă de consum în Polonia. Toate aceste probleme apărute în sectorul avicol al UE au dus la eliminarea din producţie a unui număr mare de găini care produc ouă şi, evident, la scăderea ofertei de ouă de consum pe piaţa UE. România, care deşi nu a avut probleme cu niciunul dintre evenimentele de mai sus, a resimţit în piaţă această criză prin creşterea preţului ouălor de consum la poarta fermei, dar mai ales în reţeaua comercială. Oul de consum este un produs care se vinde direct de la fermă în reţeaua comercială, fermierii făcând toate operaţiunile necesare punerii pe piaţă, respectiv: produc ouăle, le sortează, le marchează, le ambalează şi le transportă la magazin. Reţeaua comercială face practic doar stocarea pe perioada limitată şi comercializarea", susţin reprezentanţii asociaţiei patronale.

În aceste condiţii, în analiza UCPR se precizează că inflaţia în piaţa ouălor a crescut doar în reţeaua comercială, în condiţiile în care preţul mediu la poarta fermei, în perioada ianuarie – decembrie 2017, a fost de 0,363 lei/ou, reprezentând 99,72% din preţul lunii decembrie 2016, în timp ce reţeaua comercială, în aceeaşi perioadă, a practicat preţuri de 103,38% faţă de preţul lunii decembrie 2016.

Astfel, costul mediu estimat al unui ou produs în ferme industriale, sortat, marcat, ambalat şi transportat la magazin este de 0,360 lei/ou.

De asemenea, crescătorii de păsări afirmă că, începând cu luna februarie 2017 şi până în luna octombrie 2017, preţul mediu la poarta fermei a fost sub costul de producţie. În această perioadă, preţul mediu de livrare era de 0,304 lei/ou faţă de 0,360 lei/ou cost de producţie. Ulterior, în perioada octombrie – decembrie 2017, preţul mediu de vânzare a crescut la poarta fermei până la 0,519 lei/ou, această situaţie fiind determinată de criza europeană, dar care nu se regăseşte în fiecare an (criza fipropil).

"Comparând perioada februarie-octombrie 2017 cu decembrie 2016, preţul la poarta fermei a scăzut cu 16,5% faţă de decembrie 2016, în timp ce reţeaua comercială a redus preţul doar cu 5,2% faţă de decembrie 2016. Cea mai accentuată scădere a preţului la poarta fermei s-a înregistrat în lunile mai, iunie şi iulie 2017. În această perioadă, preţul ouălor a fost mai mic faţă de decembrie 2016 cu 26,3%, în timp ce reţeaua comercială l-a redus cu doar cu 8,1%. În perioada octombrie – decembrie 2017, preţul la poarta fermei a crescut faţă de decembrie 2016 cu 42%, iar reţeaua comercială a majorat preţul cu 27%. Creşterea doar cu 27% în reţeaua comercială în această perioada a fost influenţată şi de intervenţia autorităţilor pe această problemă", susţin crescătorii de păsări din industria avicolă din România.

Datele UCPR mai arată că, în luna ianuarie 2018, preţul ouălor la poarta fermei a ajuns la 0,432 lei/bucată, fiind cu 21,5% mai mic faţă de decembrie 2017, în timp ce reţeaua comercială a redus preţul cu doar 1,98%. Totodată, în februarie 2018, preţul a scăzut din nou la 0,349 lei/ou, ceea ce înseamnă o reducere cu 36,55% faţă de luna decembrie 2017, în timp ce reţeaua comercială din România a coborât preţul cu doar cu 5,97%.

În ceea ce priveşte importul de ouă consum din Polonia, ţară de unde provin peste 80% din totalul ouălor importate în România, mai ales în lunile reci de iarnă, analiza arată că preţul mediu cumulat de import a fost în anul 2017 de 0,0898 euro/ou, adică 0,410 lei/ou, iar la poarta fermei de 0,0923 euro/ou (0,422 lei/ou), în timp ce în România preţul mediu la poarta fermei a fost de 0,0795 euro/ou (0,363 lei/ou).

Reprezentanţii UCPR arată că, în perioada ianuarie-septembrie 2017, Polonia a exportat în România 73,25 milioane de ouă cu un preţ mediu cumulat de numai 0,0653 euro/ou (0,298 lei/ou), faţa de 0,0815 euro/ou (0,372 lei/ou) cât era la poarta fermei în Polonia şi faţa de 0,0685 euro/ou (0,313 lei/ou) preţul din România, tot la poarta fermei.

De asemenea, în perioada octombrie-decembrie 2017, Polonia a exportat în România o cantitate de 59,94 de milioane de ouă cu preţul mediu de 0,1196 euro/ou (0,546 lei/ou) faţă de 0,1249 euro/ou (0,571 lei/ou) la poarta fermei în Polonia şi faţa de 0,1127 euro/ou (0,515 lei/ou) la poarta fermei în România.

"De remarcat că singura lună din anul 2017 când preţul mediu de import din Polonia a fost peste preţul mediu la poarta fermei în Polonia a fost în noiembrie, când s-a manifestat vârful crizei în UE. În această lună, preţul de import a fost de 0,1393 euro/ou faţă de 0,1343 euro/ou la poarta fermei în Polonia. Toate celelalte 11 luni din an au avut preţul de import în România sub preţul la poarta fermei în Polonia", precizează reprezentanţii UCPR.

În anul 2017, importul total de ouă de consum a fost de 163,12 milioane de ouă, cu 39,22 milioane de ouă mai mic decât în anul 2016, iar în lunile octombrie-decembrie 2017 s-a situat la 70,05 milioane de ouă, în scădere cu 34,92 milioane faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016.

Pe de altă parte, exportul total de ouă de consum, în anul 2017, a depăşit 158,37 milioane de bucăţi, fiind cu 44,15 milioane mai mare decât în anul anterior, iar în perioada octombrie-decembrie a anului trecut a depăşit 32,83 milioane de ouă, în creştere cu 20,9 milioane de bucăţi faţă de perioada similară a anului 2016.

În aceste condiţii, concluziile acestei analize arată că preţul oului de consum la poarta fermei nu are o evoluţie liniară deoarece acesta scade circa 8 luni din an sub costul de producţie şi doar 4 luni din an se vinde peste costul de producţie.

"Recuperarea pierderilor suferite în perioada de preţ mic este foarte dificilă, iar de cele mai multe ori fermierii închid anul fără profit sau cu profit aproape de zero. Reţeaua comercială nu scade preţurile la raft în aceeaşi măsură cu reducerea practicată de fermieri, iar aceasta menţine preţurile sus micşorând rulajul şi determinând fermierul să ia decizii neeconomice, de exemplu livrarea găinilor înainte de termen. În perioada februarie – octombrie 2017 şi în lunile ianuarie şi februarie 2018, fermierii au redus semnificativ preţurile, în timp ce reţeaua comercială fie a redus preţurile nesemnificativ, fie de loc", afirmă reprezentanţii UCPR.

De asemenea, ei acuză faptul că importurile de ouă din Polonia se fac la preţuri de dumping, sub preţul practicat pe piaţa proprie a Poloniei, concurând neloial fermierii români, care, deşi au preţuri mai mici la poarta fermei decât cei din Polonia, nu pot concura cu preţurile inexplicabil de mici din Polonia.

"Importurile de ouă în perioada octombrie – decembrie 2016 reprezintă 51,9% din total import ouă consum şi 42,9% din total import în aceeaşi perioadă a anului 2017. Această pondere însemnată a importurilor în anotimpul rece, arată dependenţa pieţii de importuri în această perioadă", spun producătorii.

În acest context, practicile comerciale neloiale ale reţelei comerciale din România şi importurile la preţuri de dumping fac ca efectivele de găini ouătoare să nu crească numeric în fermele industriale, iar România să rămână dependentă de importuri mai ales în perioadele reci din an şi consumatorii din România nu beneficiază astfel de avantajele preţului mai mic la poarta fermei, faţă de media UE 28.

Datele UCPR arată că, în luna februarie 2018, preţul mediu la poarta fermei în România a fost de 0,349 lei/ou, în timp ce în UE 28 preţul mediu la poarta fermei a fost de 0,443 lei/ou.

În concluzie, UCPR cere autorităţilor să analizeze în ce măsură aspectele prezentate în analiză şi cele sesizate de fermieri (plata de taxe şi servicii către reţeaua comercială mascată sub diferite forme) se constituie în practici comerciale neloiale, dar şi în ce măsură este afectată competitivitatea întreprinderilor la nivel european şi perturbată piaţa unui stat membru şi "în ce măsură putem vorbi de un posibil element de ajutor de stat în Polonia".

"În ceea ce priveşte fraudele alimentare în piaţa ouălor de consum, UCPR s-a adresat deseori ANSVSA şi ANPC, iar ca urmare a acestei colaborări s-au făcut progrese în eliminarea acestor fraude. Întrucât acestea nu sunt eliminate în totalitate, UCPR va colabora cu aceste instituţii şi în continuare pentru îmbunătăţirea calităţii produselor de pe piaţă", mai spun reprezentanţii UCPR.

Consiliul Concurenţei a declanşat, la finele lunii martie, o investigaţie pe piaţa producţiei şi comercializării ouălor de consum din România, suspectând un cartel care a determinat creşterea artificială a preţurilor la finalul anului trecut.

În luna noiembrie a anului trecut, Ministerul Agriculturii a solicitat Consiliul Concurenţei să cerceteze care au fost cauzele creşterilor abrupte ale preţului ouălor în acea perioadă. Instituţia de concurenţă a efectuat o analiză preliminară, iar concluziile au condus la necesitatea unei investigaţii mai aprofundate.

"În cadrul investigaţiei, în perioada 6-22 martie, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile furnizorilor implicaţi şi la asociaţia din care aceştia fac parte, respectiv: Tonelli Holding SRL, Albert Distribution & Logistics SRL, Avicola Lumina SA, Aviputna SRL, Cortina Bioprod SRL, House Ana Tour SRL, Prod-Ovo Grup SA, Avi-Vest SRL şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România", se mai arată în comunicat.

Furnizorii vizaţi de investigaţie reprezintă aproximativ 45% din producţia existentă de ouă din România, fiind cei care aprovizionează principalii comercianţi activi la nivel naţional, iar asociaţia din care aceştia fac parte este reprezentanta a circa 90% din crescătorii de păsări şi producătorii de ouă de pe piaţa românească.

În replică, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) a susţinut că producătorii şi comercianţii de ouă investigaţi de Consiliul Concurenţei au asigurat doar 7% din producţia totală de ouă în anul 2017 şi 21,25% din producţia industrială.

De asemenea, cei vizaţi de controlul autorităţii de concurenţă au acoperit 28,31% din producţia de ouă realizată de membrii UCPR în anul 2017, în timp ce unul dintre furnizorii vizaţi nu este membru al Uniunii. UCPR reprezintă circa 80% din producţia de ouă de consum realizată în sistem intensiv industrial.

În luna noiembrie 2017, ministrul Agriculturii, Petre Daea, declara pentru AGERPRES, că a sesizat Consiliul Concurenţei în privinţa scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne şi produse lactate, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au scos în evidenţă motive obiective care să determine majorări de preţuri, iar instituţia nu are instrumente şi prevederi legale pentru a interveni pe piaţă.

Producţia anuală de ouă din sistemul industrial se ridică, în medie, la circa 1,36 de miliarde de bucăţi.

Potrivit datelor Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), un român mănâncă, în medie, 240 – 250 de ouă anual, ceea ce reprezintă un consum de 20 până la 22 de ouă într-o lună obişnuită, însă în luna în care se sărbătoreşte Paştele consumul pe locuitor sare la circa 30 de ouă. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img