vineri, 26 aprilie, 2024

Un DOCTOR in drept atentioneaza ca Romania a SUSPENDAT aplicarea DREPTURILOR OMULUI in stare de urgenta: Usa e larg deschisa pentru abuzuri

Distribuie:

Publicat:

Undă verde pentru abuzuri în Româia. E avertismentul președintelui Asociației de luptă şi protecţie împotriva abuzurilor statului, Daniela Tarău. Aceasta avertizează că România a aplicat, pe perioada stării de urgență, o derogare de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și că în acest moment ușa este larg deschisă pentru abuzuri.

Președintele Asociației de luptă şi protecţie împotriva abuzurilor statului, Daniela Tarău, doctor în drept, spune că în acest moment, pe lângă România, alte patru țări au derogat activând articolul 15 de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: Letonia, Armenia, Republica Moldova şi Estonia. Ea crede că această derogare nu era necesară, conform Mediafax.

„Nu era necesar să derogăm de la Convenţie decât dacă România ca stat intenţiona să încalce aproape în întregime Convenţia şi o altă serie de drepturi pe care, cel mai probabil, prin decretul prin care s-a luat măsura instituirii stării de urgenţă nu s-ar fi prevăzut. Convenţia este un instrument destul de flexibil. Poţi să faci lucruri fără să derogi de la Convenţie. Nu toate drepturile din Convenţie sunt absolute. Doar câteva drepturi sunt absolute şi enumerăm aici dreptul la viaţă, interzicerea torturii, interzicerea sclaviei şi condamnarea fără bază legală. Ori problema la care autorităţile române trebuie să răspundă în momentul asta este de ce a activat articolul 15 din Convenţie. Pentru că odată cu decretarea stării de urgenţă cumva, nu în mod automat, derogi de la nişte drepturi. Prin decretul preşedintelui, prin decretul de instituire a stării de urgenţă avem suspendat dreptul la liberă circulaţie, avem suspendat dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul la viaţă privată, la viaţă intimă, la viaţa de familie şi o alta serie de drepturi de la care derogăm. Care este răspunsul şi care ar fi efectele acestei derogări? Este greu de spus în acest moment. Şi este greu de spus pentru că nu ştim ce alte drepturi autorităţile române ar intenţiona să mai încalce”, a spus Daniela Tarău.

Specialistul în drept susține că această derogare s-a făcut fără ca acest lucru să fie comunicat cetățenilor.

„În 16 martie s-a instituit starea de urgenţă. La două zile diferenţă preşedintele României, prin reprezentanţă, a notificat Convenţia, pentru că e vorba de o procedură extrem de simplă. Doar se notifică derogarea de la Convenţie. Nu e necesar mai mult de atât. Fără să comunice cetăţenilor săi, pentru că vorbim de preşedinte, s-a făcut într-o tăcere care nu poate să te ducă cu mintea decât la faptul că undeva, ceva este în neregulă. Obligaţia preşedintelui sau obligaţia autorităţilor, există un grup de comunicare strategică, obligaţia lor era să anunţe faptul că am derogat de la Convenţie. Este o procedură şi felul în care s-a făcut este, dacă vreţi, puţin în neregulă. Consiliul Europei spune că trebuie să faci lucrul ăsta, dacă vreţi pe înţelesul tuturor, motivat. Adică de ce derogi de la Convenţie? Cu alte cuvinte, de ce vrei să încalci nişte drepturi? Pentru că drepturile pe care le încalci situaţia de urgenţă prevede cumva. De ce vrei să faci ceva în plus? Aici e toată problema. Ori preşedintele, grupul de comunicare strategică, nimeni n-a binevoit în ziua respectivă să anunţe un lucru atât de important, până la urmă, pentru naţiunea română. E totuşi o situaţie specială. Nu ne-am mai întâlnit. N-am mai trăit aşa ceva şi trebuie să gestionezi cu foarte mare atenţie lucrul asta în momentul în care iei asemenea măsuri şi alegi să cobori de pe un tratat internaţional. Mie mi se pare un lucru extrem de grav”, a mai spus Daniela Tarău.

Aceasta a precizat că, teoretic, în acest moment un polițist poate să intre în casa unui om chiar și fără mandat.

„Tocmai ăsta este scopul instituirii stării de urgenţă. Să permiţi autorităţii să fie autoritate până la urmă. E în regula şi nu e. Trebuie să existe undeva un echilibru. Ori eu nu văd să existe echilibru. Da, teoretic poate intra peste dumneavoastră în casă oricând, oricine, la orice oră din zi şi din noapte. Clar”, a mai precizat specialistul în drept.

Potrivit acesteia, chiar și telefoanele sau alte mijloace de comunicare pot fi interceptate.

„Cu siguranţă. Dacă nu mă înşel şi există un anunţ în sensul asta destul de voalat. Că se pot intercepta, se pot înregistra, se pot face lucruri de genul asta. Da. Şi atunci de fapt justificarea este tocmai starea în care ne aflăm. (…) Ar putea, dacă vreţi să existe explicaţii, nu ştiu. S-ar putea pune capăt, nu ştiu, panicii. Sunt oameni care răspândesc informaţii. Exista şi aşa ceva, situaţii de genul ăsta. Sunt oameni care rostogolesc informaţii, informaţii false, fake news-uri de cele mai multe ori şi ar fi una dintre justificări. Eu caut justificări de fapt. Nu le-am văzut nicăieri explicate, nu le-am văzut nicăieri prezentate. Nu le-am văzut nicăieri. Văd o bâlbă continuă şi un amatorism pe care pe mine, ca cetăţean, mă sperie. Eu vreau explicaţiile de la autorităţi, vreau explicaţiile pe care le găsesc eu de fapt”, mai spune Daniela Tarău.

Ea mai susține că în acest moment ușa este larg deschisă pentru abuzuri: „Da, cu siguranţă. Să ştiţi că uşa este larg deschisă către abuzuri în momentul asta. Este. Ar trebui să ne asumăm şi noi lucrul asta. Este larg, larg deschisa uşa către abuzuri”.

Președintele Asociației de luptă şi protecţie împotriva abuzurilor statului crede că, cel puțin theoretic, nimeni nu va putea fi tras la răspundere în cazul unor abuzuri după încheierea stpării de urgență.

„Teoretic, nu. Şi de o parte şi de cealaltă. Nu, pentru că ai derogat de la Convenţie, deci nu mai există, daca vreţi, o umbrelă internaţională, nu mai există garanţia care să îmi spună mie că nu îmi vor fi încălcate drepturile. Pe partea cealaltă am un decret prin care s-a instituit starea de urgenţă, am un plan de măsuri, am ordonanţe militare care se rostogolesc. Şi atunci teoretic în cazul în care s-ar întâmplă abuzuri nu văd să poată să răspundă cineva. Ar putea să răspundă cineva în situaţiile speciale şi absolute în care s-ar încalca dreptul la viaţă, în care cineva ar fi supus torturii, în care cineva ar fi condamnat fără temei legal şi cam atât”, a mai declarat Daniela Tarău.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img