vineri, 19 aprilie, 2024

Un experiment reușit al cercetătorilor olandezi deschide drumul către construirea unui internet cuantic

Distribuie:

Publicat:

Cercetătorii olandezi au depăşit o etapă cheie în drumul spre construirea unui internet cuantic ultrasecurizat, după ce au creat o reţea rudimentară de schimburi de informaţii prin teleportare în trei timpi, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP.

Internetul cuantic – care nu va putea să existe mai devreme de 20 de ani – va fi o reţea la scară largă care îi conectează pe utilizatori prin aplicaţii inedite şi "imposibil de realizat cu ajutorul internetului clasic", a declarat Ronald Hanson, cercetător la Universitatea Tehnică Delft din Ţările de Jos şi coautor al acestui studiu publicat în revista Nature.

Schimbul de informaţii nu se va mai face sub forma biţilor clasici – compuşi din cifrele 0 şi 1 de la baza informaticii – ci prin intermediul biţilor cuantici (qubiţi), potrivit Agerpres.ro.

Aceşti "qubiţi" exploatează legile fizicii cuantice, disciplina care guvernează universul infinitezimal. Una dintre aceste proprietăţi este intricaţia, denumită şi "încurcare", un fenomen straniu prin care două particule se comportă într-o manieră identică indiferent de distanţa care le separă: ca şi cum ar fi legate printr-un fir invizibil, ele împărtăşesc aceeaşi stare.

Starea unui "qubit" intricat este astfel împărtăşită de celălalt, iar coordonarea lor este atât de perfectă încât cercetătorii vorbesc despre teleportare: în teorie, orice modificare adusă proprietăţilor unui "qubit" modifică instantaneu proprietăţile celuilalt, chiar dacă se află la celălalt capăt al Terrei.

Biţii cuantici pot de fapt să se transmită prin intermediul fibrelor optice, însă teleportarea lor rămâne limitată: dincolo de distanţa de 100 de kilometri, semnalul se atenuează sau chiar se pierde. Dacă se doreşte ca intricaţia să fie menţinută de la un capăt la celălalt, este nevoie ca acei "qubiţi" să fie legaţi în mod direct printr-un "lanţ" cuantic.

COntinuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img