joi, 18 aprilie, 2024

Un mare oras din Romania, in MARE PERICOL! Sute de cladiri s-ar putea PRABUSI INSTANT in cazul unui seism major

Distribuie:

Publicat:

Bucuresti este orasul cel mai vulnerabil in cazul unui cutremur mare, deoarece are cele mai multe cladiri expertizate cu risc seismic, a declarat miercuri seful Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), Daniel Dragne, citat de Agerpres.

“Orasul cel mai vulnerabil este Bucuresti. El are cel mai mare numar de cladiri expertizate cu risc seismic si mai ales un numar foarte mare de cladiri cu risc seismic 1. Cele aproape 200 de cladiri, 175, 172 dupa alte surse, reprezinta un element ingrijorator pentru noi, pentru ca o cladire nu numai prin simplul fapt ca se prabuseste reprezinta un risc, va dati seama ca in astfel de situatii, la un dezastru, se blocheaza caile de acces catre acele constructii, e vorba de panica instalata pentru populatie, care incearca sa iasa din zonele afectate, ceea ce din punct de vedere al traficului creeaza uneori imposibilitatea de a ajunge la aceste constructii”, a spus Daniel Dragne, dupa simpozionul “Protectia civila si managementul dezastrelor. Provocari actuale pentru Romania”.

Intrebat ce lipseste in prezent, in cazul producerii unui cutremur de proportii, seful IGSU a precizat ca lipseste o mai mare constientizare din partea tuturor partilor implicate.

“Putem spune ca, la momentul actual, o mai mare constientizare de catre toti cei implicati a ceea ce inseamna gravitatea producerii unei astfel de situatii. (…) Toate institutiile implicate, pentru ca aici, cand vorbim de un dezastru, de un cutremur — este determinat o data de starea cladirilor din punct de vedere constructiv, vorbim de implicare incepand de la asociatiile de proprietari pana la structurile centrale ale statului. Avem posibilitatea sa intervenim, dar este evident ca nu vom putea face, aceasta institutie, absolut totul. Nu vom putea fi in 10 — 12 locuri in acelasi timp, in acelasi moment. Exista niste timpi in care vom interveni”, a explicat Dragne.

El a aratat ca IGSU are in vedere, in astfel de situatii, trei elemente definitorii ale pregatirii — preventia in ceea ce priveste populatia, pregatirea personalului de interventie si mijloacele de mobilitate folosite la interventii.

“Noi, IGSU, mergem pe cele trei elemente definitorii ale pregatirii pentru un astfel de dezastru, venim cu partea de preventie — si aici incercam sa sensibilizam in primul rand cetateanul, si acest lucru il facem prin campaniile noastre — ‘Nu tremur la cutremur’—, printr-o serie de manifestari, simpozioane, in care sa aducem alaturi mediul academic, mediul stiintific, langa partea de interventie, langa partea de raspuns”, a explicat seful IGSU.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img