vineri, 29 martie, 2024

Un militar american a fost ucis in Afganistan – Incidentul este in curs de investigare

Distribuie:

Publicat:

Un militar american a fost ucis marţi în Afganistan, al doilea de la începutul anului, a anunţat într-un comunicat misiunea NATO 'Resolute Support'', relatează AFP, preluată de Agerpres.

Misiunea nu a precizat circumstanţele în care a murit militarul. "Incidentul este în curs de investigare (…) În conformitate cu politica Departamentului Apărării, numele militarului ucis în acţiune este ţinut secret timp de 24 de ore de la anunţarea familiei'', se arată în comunicat. 

Acest deces este al doilea în acest an al unui militar american după anunţarea vineri a morţii unui alt militar în Germania, unde fusese transportat pentru îngrijiri medicale. 

Sergentul Cameron A. Meddock a murit ''din cauza rănilor suferite în luptă la 13 ianuarie în provincia Baghdish'', nord-vestul Afganistanului, potrivit unui alt comunicat al Departamentului Apărării. 

În 2018, 12 soldaţi americani au fost ucişi în Afganistan. 

Numărul victimelor în rândul militarilor americani a scăzut semnificativ de la sfârşitul anului 2014, când forţele afgane au preluat controlul de la trupele NATO conduse de SUA, scrie AFP. 

Peste 2.400 de soldaţi americani au fost ucişi în Afganistan de la intervenţia forţelor armate americane în 2001 pentru a îndepărta regimul taliban la putere. 

SUA reprezintă, cu 14.000 de militari, cel mai mare contingent al forţelor NATO prezente în Afganistan. 

La sfârşitul lunii decembrie, preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat intenţia de a retrage jumătate din trupele americane desfăşurate în Afganistan.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img