vineri, 29 martie, 2024

Un mort si trei raniti pe DN 7.

Distribuie:

Publicat:

O persoana a murit si alte trei au fost ranite, luni dimineata, intr-un accident produs pe DN 7, in localitatea aradeana Mandruloc, dupa ce autoturismul in care erau s-a ciocnit cu un autocar in care se aflau angajati ai Operei din Constanta, care se intorceau dintr-un turneu in Germania.

 Accidentul a avut loc pe DN 7, in centrul localitatii Mandruloc, judetul Arad, dupa ce soferul bulgar al unui autoturism Audi inmatriculat in Germania a pierdut controlul volanului si a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un autocar in care se aflau 32 de pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

In urma impactului, autocarul a ajuns in santul de pe marginea drumului, fara sa se rastoarne, suferind avarii usoare si fara ca vreunul dintre pasageri sa fie ranit.

Soferul autoturismului implicat in accident a murit, iar alti trei pasageri din masina, tot bulgari, au fost raniti grav. Cei patru se intorceau in Germania, la munca, dupa ce fusesera la o nunta in Bulgaria. Pentru scoaterea victimelor din autoturism a intervenit un echipaj de descarcerare al pompierilor, iar cei trei raniti au fost transportati cu ambulante la Spitalul Judetean de Urgenta Arad

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img