miercuri, 24 aprilie, 2024

Un om de afaceri si o firma din Alba au fost trimisi in judecata pentru obtinerea pe nedrept de fonduri europene

Distribuie:

Publicat:

 

Un om de afaceri şi o firmă au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Alba pentru că au prezentat declaraţii false, inexacte sau incomplete cu ajutorul cărora au reuşit să câştige pe nedrept un contract finanţat din fonduri europene în cadrul proiectului de modernizare a drumului judeţean Sântuhalm-Hunedoara-Călan, prejudiciul creat ridicându-se la peste 738.000 de lei, a informat miercuri DNA, informează Agerpres.

Potrivit rechizitoriului, firma în cauză s-a folosit de mai multe documente false, semnate de omul de afaceri, pentru a câştiga un contract scos la licitaţie ce avea ca obiect elaborarea documentaţiei tehnico-economice şi lucrări de deviere a reţelei electrice pe unul dintre tronsoanele drumului.

"După analizarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei, a fost declarată câştigătoare oferta unei asocieri de firme din care făcea parte şi SC Solar Engineering SRL. Pentru dovedirea experienţei necesare, în numele SC Solar Engineering SRL, omul de afaceri inculpat în prezenta cauză ar fi întocmit, semnat şi depus mai multe documente false: contract de prestări servicii, declaraţie privind lista principalelor prestări de servicii în ultimii 3 ani etc. Consecinţa acestor demersuri ar fi fost obţinerea pe nedrept de către asocierea de firme câştigătoare a licitaţiei a sumei de 738.878 lei", precizează, într-un comunicat, DNA.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin celor doi inculpaţi.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 724.101 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img