marți, 23 aprilie, 2024

Un procuror este tinut OSTATIC de o grupare extremista in ISTAMBUL

Distribuie:

Publicat:

Mehmet Selim Kiraz, un procuror din Istanbul, a fost luat ostatic de un grup extremist de stanga, intitulat DHKP/C, chiar in incinta unui tribunal din Istanbul. Oficialul judiciar ancheta cazul lui Berkin Elvan, un adolescent de 15 ani, ucis dupa ce a fost lovit puternic la cap, de o canistra cu gaze lacrimogene folosite de politisti in timpul protestelor din 2013, pentru protejarea Parcului Gezi. Tanarul a stat 269 de zile in coma si in cele din urma a murit in martie 2014.

Rapitorii au postat fotografii pe Twitter, in care procurorul este legat la maini si amenintat cu pistolul la cap. DHKP/C (Partidului Frontului de Eliberare a Revolutionarilor Turci) este un grup Marxist-Leninist de extrema-stanga, fondat in 1978 si este considerat o organizatie terorista de catre Turcia, SUA si Uniunea Europeana. Trupele speciale ale politiei au evacuat tribunalul, au izolat perimetrul si au intrat in cladire, existand posibilitatea unei interventii in forta. La ora actuala se poarta negocieri pentru eliberarea victimei.

Multi dintre cetatenii turci sunt nemultumiti de felul in care avanseaza ancheta in cazul adolescentului decedat. Rapitorii sustin ca politistii se fac vinovati pentru moartea baiatului si cer ca acestia sa recunoasca in direct, la televizor, faptele penale. De asemenea, grupul DHKP-C solicita ca cei vinovati sa fie judecati de un “tribunal al poporului”, iar guvernul sa renunte la capetele de acuzare aduse protestatarilor din 2013. Tatal adolescentul ucis face un apel si cere rapitorilor sa il elibereze pe procuror: “Fiul meu este mort, procurorul nu are nicio vina, el trebuie eliberat”, spune parintele indurerat, citat de presa turca.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img