joi, 25 aprilie, 2024

Un renumit doctor dezvăluie: Cum ajung pacienții de la ATI să fie imobilizați

Distribuie:

Publicat:

Medicul Emilian Imbri a fost, până acum câteva zile, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din București, aflat de un an în prima linie în lupta împotriva COVID-19, a dezvăluit de ce sunt legați și sedați pacienții ATI.

Emilian Imbri spune că eventuala sedare și imobilizare a pacienților internați în ATI este o măsură “nu numai legală, ci și recomandată”.

Emilian Imbri nu este medic ATI, dar a coordonat mulți ani activitatea spitalului. “În ceea ce privește procedura prin care pacienții din ATI sunt sedați și chiar contenționați – adică li se limitează mișcările prin imobilizarea mâinilor cu niște curele speciale – există proceduri medicale care sunt publicate, sunt acceptate, nu tacit, ci descrise în fiecare secție unde se poate ajunge la contenția bolnavului – este vorba despre secțiile de Psihiatrie și de secțiile de Terapie Intensivă.”

Sedarea și imobilizarea pacienților din ATI e legală și recomandată

“Aceste măsuri nu numai că sunt legale, sunt și recomandate”, subliniază medicul Emilian Imbri. “În Terapie Intensivă există pacienți care din cauza tulburărilor de comportament – fie că le aveau dinainte, pot avea boli psihice despre care nu se știa sau despre care se știe – sau pacienții COVID-19 pot avea tulburări neurologice provocate tocmai de infecția cu acest virus. Acești pacienți devin fie foarte agitați, violenți, atacă – mai puțin acest lucru, cât faptul că își pot smulge singuri tuburile prin care primesc medicație sau alimentație. În cazul în care nu sunt sedați își pot smulge tuburile, pricinuindu-și daune și mai mari decât boala în sine,” a declarat medicul pentru hotnews.

Cum se ia decizia ca un pacient din ATI să fie imobilizat? Se formează o comisie care hotărăște acest lucru: “În fiecare spital se înființează o comisie formată din 2-3 medici, 3 de regulă, din care fac parte obligatoriu directorul medical și șeful secției de Terapie Intensivă din spitalul respectiv, precum și medicul curant, care stabilesc nevoia ca pacientul să fie contenționat. Se scrie în foaie, se documentează totul și se trece la acest procedeu.

Continuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img