joi, 28 martie, 2024

Un test simplu poate depista Alzheimerul cu 16 ani inainte sa se instaleze

Distribuie:

Publicat:

Oamenii de stiinta au descoperit ca, cu ani buni inainte de instalarea Alzheimerului, 16 mai exact, in sange poate fi detectata o proteina care anunta boala.

Un studiu recent realizat de cercetatori de la Scoala de Medicina a Universitatii Washington, din St. Louis, Missouri, a aratat ca un test de sange e suficient pentru ca proteina sa fie depistata, arata ziare.com, care citeaza Daily Mail. Un nivel mare al acesteia indica faptul ca neuronii mor in numar mare.

Se stia si pana acum ca aceasta proteina indica faptul ca boala se va instala, insa aceasta nu a fost cautata niciodata in sange, iar investigatiile se faceau la nivelul creierului, prin proceduri invazive si scumpe. Abia acum oamenii de stiinta au descoperit ca proteina ajunge pana in sange.

In cadrul studiului, au fost analizate mostre de sange de la peste 400 de persoane, se arata in raportul publicat de jurnalul Nature Medicine. Se stia despre o parte dintre subiecti ca prezinta o mutatie care cauzeaza boala, asa ca pur si simplu au fost comparate mostrele de sange de la cei care aveau mutatia cu cele ale rudelor care nu aveau insa aceeasi caracteristica genetica.

S-a descoperit ca nivelul proteinei era foarte mare in cazul primilor. In plus, subiectii au fost supusi unor teste cognitive si nu numai, la fiecare 2-3 ani, iesind la iveala faptul ca subiectii cu un nivel mare al proteinei se descurcau din ce in ce mai prost la acestea, pe masura ce anii treceau. Cat despre testul de sange folosit, a fost unul asemanator celor care se gasesc pe piata, dar inca neaprobat de Food and Drug Administration (FDA).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img