sâmbătă, 20 aprilie, 2024

UN TITLUL MERITAT PE DEPLIN. CAROL DANIEL ESTE “ CETĂȚEAN DE ONOARE” AL BARLADULUI

Distribuie:

Publicat:

A venit în Bârlad în anul 1996 și s-a îndrăgostit iremediabil de tot ce avea acesta mai frumos- de oameni. Carol Daniel este doamna care a venit tocmai din Anglia pentru a întinde o mână de ajutor semenilor aflați în dificultate, copiilor care au nevoie de ajutor de specialitate și așa s-a născut ONG-ul “ Myosotis”. Asociația lucrează pentru cei mai vulnerabili desfăşurând programe de promovare a educaţiei pentru sănătate, oferind servicii medicale de specialitate sau referind clienţi instituţiilor medicale tutelare. Pe fundamentele valorilor moralei creștine, instituția pregăteşte tânăra generaţie să îşi asume responsabilităţi şi susţine programe educaţionale pentru copiii cu nevoi speciale.Ca semn de prețuire pentru tot ce a făcut pentru comunitatea locală i s-a acordat titlul de “ cetățean de onoare”.

Conform expunerii de motive “ doamna  Carol Daniel a cunoscut Bârladul în 1995 cu ocazia unei vizite în care însotea o prietenã venitã în orasul nostru pentru câteva zile, în vederea unei adoptii. Lucrând în Ministerul Sãnãtãtii din Marea Britanie, doamna Carol a dorit sã vadã câteva institutii medicale din Bârlad si astfel a efectuat o vizitã la Spitalul TBC. A observat imediat nevoile cu care se confruntau atât spitalul cât si pacientii internati acolo. A fost surprinsã când a aflat cã un grup de copii locuieste în spital, fiind abandonati de familiile lor. Si-a exprimat dorinta de colaborare si a promis cã nu-i va uita pe acei copii si va reveni în Bârlad pentru a ajuta. Întoarsã în Anglia, doamna Carol a solicitat pensionarea anticipatã, a înfiintat un ONG si a început sã colecteze fonduri si alte produse (haine, încãltãminte, produse de igienã, alimente) pentru a reveni în Bârlad pregãtitã sã se implice în ameliorarea sãrãciei si nevoilor existente la vremea aceea. În 1996 a revenit în Bârlad si, întâmpinând provocãri de toate tipurile (bariera lingvisticã, birocratie, mentalitate), a reusit sã înfiinteze un ONG românesc care sã implementeze proiectele pe care ea le-a vãzut necesare pentru bârlãdeni. Asa a luat fiintã Centrul Tinerilor Voluntari Myosotis în anul 1998, an în care Carol a înteles cã proiectele asociatiei au nevoie de o resursã dinamicã pentru a se putea dezvolta pe o perioadã cât mai lungã de timp. A înteles si cã pentru a face din Bârlad un loc mai bun trebuie sã dezvolte potentialul tinerei generatii si sã-i încurajeze sã ia atitudine fatã de problemele cu care se confruntã comunitatea lor. Pânã în prezent peste 800 de tineri bârlãdeni au desfãsurat activitãti de voluntariat în Centrul Myosotis.

Cel mai mare proiect anual al voluntarilor este Tabãra de Varã Myosotis pentru copii cu dizabilitãti, tabãrã care se desfãsoarã la cort, în mijlocul naturii, unde, timp de trei sãptãmâni, grupe de copii sosesc prin rotatie si desfãsoarã diverse activitãti (ateliere, jocuri, cântece, abilitãti practice, explorarea naturii, cursuri de prim ajutor, etc) dupã un concept introdus de doamna Carol si dezvoltat an de an.

Centrul de Zi pentru Copii cu Dizabilitãti „Casa Esme” a fost înfiintat în 2005 având la bazã nevoile comunitãtii si experienta acumulatã prin derularea proiectului “Camera de Joacã din Spitalul TBC”. Centrul functioneazã într-un imobil, proprietate a asociatiei, din str. I.L. Caragiale nr. 10 si se adreseazã atât copiilor cu dizabilitãti cu vârste de peste 4 ani cât si familiilor acestora. Pânã în prezent peste 200 de copii au beneficiat de serviciile Casei Esme. Centrul de Zi „Casa Esme” este pentru cei mai multi dintre beneficiari singurul loc în care acestia primesc servicii educationale de specialitate articulate la nevoile lor specifice.

Locuinta Protejatã pentru Adulti cu Dizabilitãti „Casa Trandafirilor” a fost înfiintatã în 2012 din dorinta de a oferi tinerilor cu dizabilitãti institutionalizati sansa de a trãi o viatã cât se poate de normalã într-un mediu familial, urmãrind atât integrarea lor socialã, culturalã, profesionalã cât si dezvoltarea abilitãtilor de autonomie personalã si viatã independentã prin implicare în activitãti de gãtit, grãdinãrit, curãtenie si îngrijirea animalelor domestice. În acest moment, locuinta gãzduieste cinci beneficiari cu vârste cuprinse între 25 si 32 de ani, unul dintre acestia fiind în copilãrie abandonat în Sectia de Neuro-Psihiatrie Infantilã a Spitalului TBC, tânãr pe care Carol l-a cunoscut în 1995 la prima vizitã în Bârlad.

Unul dintre proiectele de suflet al lui Carol, în care a investit si din experienta profesionalã acumulatã în Marea Britanie, a fost Centrul de Sãnãtate Myosotis. Înfiintat în anul 2001, centrul a functionat oferind servicii medico-sociale în special pentru familiile care locuiau în Ghetou. Beneficiarii aveau acces la un spatiu dotat corespunzator pentru a-si asigura igiena personalã, primeau atât haine si încãltãminte cât si asistentã medicalã. În Centrul de Sãnãtate functiona un Cabinet de Planificare Familialã care oferea: consultantã si solutii contraceptive gratuite, cursuri ante si post natal pentru tinerele mame si pachete cu cele necesare la nastere. Pânã în anul 2016 a functionat în cadrul Centrului de Sãnãtate si un cabinet de Obstetricã – Ginecologie dotat cu aparat ecograf si criocauter pentru tratarea eficientã a pacientelor. În total peste 2.000 de familii au beneficiat de serviciile socio-medicale oferite de Centrul de Sãnãtate Myosotis la care se adaugã peste 1000 de femei din toatã tara care au beneficiat gratuit de o protezã mamarã.

Carol intentioneazã sã continue activitãtile umanitare, fiind îndrãgostitã de Bârlad si oamenii de aici. „Împreunã cu echipa managerialã a Asociatiei Myosotis România, doamna Carol îsi propune ca în viitor sã înfiinteze o a doua locuintã protejatã pentru tineri cu dizabilitãti, un atelier de manufacturã, un centru de zi pentru tineri cu dizabilitãti si sã relanseze Centrul de Sãnãtate ca proiect care sã ofere acele servicii medicale care nu sunt acoperite în acest moment de institutiile medicale de stat, dar necesare pentru comunitatea noastră”

Luna trecută i s-a acordat titlul de “ cetățean de onoare” al Bârladului lui Carol Daniel, aceasta neștiind acest lucru! Cu complicitatea edilului șef și directorului Myosotis , englezoaica a fost invitată la o discuție subiectul fiind activitățile asociației. Numai că aceasta a fost primită în aplauze de către consilierii locali și reprezentanții mass-media.

Suprizele nu s-au oprit aici pentru că alături de “ cetățeanul de onoare “ a Bârladului, Carol Daniel s-au aflat soțul acesteia ( pe care îl știa tunzând gazonul) și cei doi parteneri ai acesteia.

De la acest eveniment nu aveau cum să lipsească voluntarii, copii speciali ai asociației, părinții și angajații Myosotis.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img