vineri, 29 martie, 2024

Un vasluian a incalcat ordinul provizoriu de protectie iar acum este arestat

Distribuie:

Publicat:

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au reținut un bărbat din Vladia, comuna Dragomirești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare  și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul provizoriu de protecție.

           La data de 2 martie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, din Vladia, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și ar fi amenințat-o pe fiica sa.

      Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că în ziua 2 martie, ora 8.00, bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului provizoriu protecție emis de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, la data de 1 martie, și ar fi pătruns în locuința comună, unde ar fi proferat amenințări la adresa fiicei sale, în vârstă de 16 ani. Ordinul de protecție provizoriu a fost emis pe o perioadă de 5 zile, după ce prezumtivul agresor ar fi lovit-o pe soția sa cu palmele și pumnii peste față și corp.

Victima a fost examinată medico-legal traumatologic, ocazie cu care, în baza concluziilor preliminare, s-a stabilit că necesită un număr de 4-5 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

      Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite prin emiterea ordinului de protecție provizoriu, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de soția sa şi de locuinţa comună, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă prevederile ordinului de protecţie provizoriu.

  În aceeași zi, 2 martie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în ziua de 3 martie, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img