vineri, 19 aprilie, 2024

Un vasluian intr-o masina de Bacau, depistat cu o alcoolemie de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat pe DJ 159

Distribuie:

Publicat:

În data de 30 noiembrie 2021, ora 20:50, polițiștii Biroului Rutier Vaslui aflați în serviciu de patrulare, pe drumul județean DJ 159, în localitatea Slobozia, comuna Gârceni, județul Vaslui au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Rebricea, județ Vaslui.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, dar și faptul că, autoturismul aparține fratelui său și l-ar fi luat fără consimțământul acestuia.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”furt în scop de folosință”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img