vineri, 29 martie, 2024

Va deveni Camilla regină? Care este protocolul Casei Regale britanice în legătură cu soții și soțiile regilor

Distribuie:

Publicat:

Noul rol al ducesei de Cornwall a fost definit de regina Elisabeta a II-a la începutul acestui an. Camilla va deveni regină consoartă, în ciuda faptului că este a doua soție a lui Charles și e la rândul ei divorțată.  

Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani, dar nu înainte de a avea timp să aranjeze fiecare aspect al succesiunii la tron. Fiul ei cel mare, în vârstă de 73 de ani, este regele Charles a III-lea al Marii Britanii, iar soția acestuia, Camilla, ducesă de Cornwell, va deveni regină consoartă.

Chiar Elisabeta a II-a a anunțat acest lucru în acest an. În mesajul public transmis cu ocazia jubileului de platină, Regina a scris că își dorește ca soția fiului său să devină regină consoartă.

„Iar când, în plinătatea timpului, fiul meu Charles va deveni Rege, știu că îi veți oferi lui și soției sale Camilla același sprijin pe care mi l-ați oferit mie; și dorința mea sinceră este ca, atunci când va veni acel moment, Camilla să fie cunoscută drept Regina Consoartă”, a transmis regina în mesajul din luna februarie.

Camilla nu a avut mereu garantat titlul de regină

Deși este căsătorită cu regele Angliei, Camilla nu a avut asigurat titlul de regină. Mai mult, când cei doi s-au căsătorit în 2005, în mesajul în care se anunța uniunea celor doi, se specifica faptul că Ducesa de Cornwell va prelua titlul de „prințesă consoartă” și nu cel de regină, dacă și când Charles va urca pe tron.

În ce de când a fost făcut acest anunț, specialiștii în istoria Casei Regale Britanice au comentat informația spunând că nu s-a mai întâmplat înainte ca cineva să dețină un astfel de titlu.
Suzannah Lipscombe, profesor emerit de istorie la Universitatea din Roehampton, a explicat pentru Today.com că nu a mai existat până acum o prințesă consoartă și „în dreptul comun, soția unui rege devine regină”.

Dar de-a lungul anilor, Camilla a câștigat încrederea Reginei Elisabeta, lucru recunoscut public când i-a fost acordat Ordinul Jartierei la sfârșitul anului 2021, cea mai înaltă onoare pe care o poate acorda monarhia.

Ce se întâmplă cu copiii Camillei din prima căsătorie după ce devine regină

Camilla și Charles nu au copii împreună, dar proaspăta regină consoartă are doi din prima sa căsătorie cu Andrew Parker Bowles: Tom Parker Bowles și Laura Lopes.

Cei doi nu au în prezent titluri nobiliare iar analiștii spun că sunt puține șanse să fie înnobilaţi după ce mama lor va fi regină.
Tom, care este un cunoscut critic alimentar și autor de cărți de bucate, ajută într-adevăr cu proiectul Camilla's Reading Room, iar fiica Laurei, Eliza, a fost domnișoară de onoare la nunta lui William cu Kate, dar în afară de asta, Familia Parker Bowles nu participă prea des la evenimentele regale.

De aceea, în afară de participarea la ceremonia de încoronare și la alte evenimente majore, sunt slabe șanse ca ei să devină figuri proeminente.

 

În acest moment, Camilla Parker-Bowles este atât Ducesa de Cornwall, cât și Prințesa de Wales. Cu toate acestea, ea nu își respectă statutul de prințesă din respect pentru regretata Prințesă Diana, deoarece titlul este atât de strâns asociat cu ea, notează presa străină.
 
În plus, Camilla este și Ducesa de Rothesay din Scoția. Toate aceste titluri regale sunt moștenite din statutul regal al Prințului Charles, deoarece el este Prinț de Wales, Duce de Cornwall și Duce de Rothesay.

Conform liniei de succesiune, Camilla nu poate deveni regină dacă Charles se stinge din viață înaintea ei. Succesiunea se bazează pe data nașterii, nu pe statutul marital. Așadar, dacă Charles moare înainte de urca pe tron, prințul William va deveni rege. Cu toate acestea, dacă Charles trece în neființă după urcarea pe tron, Camilla ar putea, într-un fel, deveni regină.

În familia regală, titlurile de regina mamă sunt acordate văduvei unui rege și mamei monarhului. Dar, din moment ce Camilla Parker-Bowles nu este mama biologică a prințului William, lucrurile se complică puțin. Cu toate acestea, titlul există pentru a recunoaște văduva unui rege, iar Camilla Parker-Bowles este mama vitregă a prințului William, ceea ce o face să se califice pentru titlu. Însă, decizia de a o face pe Camilla Parker Bowles regină va cădea, probabil, în mâinile prințului William.
 

În cazul în care Camilla nu devine regina mamă după moartea lui Charles, este posibil ca ea să rămână cu statutul de prințesă.
 La fel se va întâmpla și cu Kate Middleton. După moartea lui Charles, prințul William va urca pe tron, dar ea va fi, precum Camilla, regină consoartă. Cu toate acestea, dacă se întâmplă ceva cu William după ce devine rege, Kate poate deveni regina mamă, ca văduvă a lui și mamă a prințului George.
 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img