joi, 28 martie, 2024

Vesti bune pentru Cosmin Contra – Vlad Chiriches revine la antrenamentele lui Napoli

Distribuie:

Publicat:

Selecţionerul Cosmin Contra s-a aflat în Antalya, pentru a urmări jucători ce ar putea fi convocaţi la echipa naţională. Antrenorul s-a declarat mulţumit de cum s-au antrenat fotbaliştii români, precizând că va pleca în Italia, pentru a discuta cu antrenorul echipei Napoli, Carlo Ancelotti, despre situaţia fundaşului Vlad Chircheş, aflat în recuperare după accidentarea suferită în septembrie trecut, potrivit news.ro.

"Am văzut jucători care se pregătesc foarte bine. E normal, având un regim de cantonament. Jucătorii dau un randament bun în perioada de pregătire. Am primit o veste bună alaltăieri, cu primele 45 de minute ale lui Dragoş Grigore după foarte multe luni de inactivitate. L-am văzut destul de bine, l-am văzut şi la antrenamente. L-am văzut şi pe Popa în 3-4 meciuri la Ludogoreţ. Chiar dacă se vede că are un timp în care nu a jucat, l-am văzut destul de bine şi pe el. Vom merge şi în străinătate, în perioada următoare, că să vedem jucătorii la lucru. Am informaţii bune despre Vlad Chiricheş. Am vorbit cu el, face antrenamente, nu la capacitatea maximă, face anumite părţi ale antrenamentului, am înţeles că s-ar putea ca de săptămâna viitoare să fie în program cu echipa. Mă voi duce la Milano, la acest sfârşit de săptămână, pentru a avea o discuţie cu Carlo Ancelotii şi pentru a urmări Milan – Napoli, mă voi duce la Cremonese, ca să-l văd pe Mogoş, o să-l sun şi pe Puşcaş, să văd cum se simte. Denis Alibec este unul dintre jucătorii care m-au impresionat în Antalya. L-am şi felicitat după un meci, pentru că a avut o atitudine bună. Sper ca progresul lui din Antalya să fie văzut şi în campionatul Roimâniei. De la Dinamo îl urmăresc în continuare pe Dan Nistor, sunt jucători tineri, e Grigore care cochetează deja cu echipa naţională de tineret. Chiar dacă nu sunt foarte mulţi jucători de urmărit, am ce să urmăresc la Dinamo", a declarat Contra, la Digi Sport.

România va juca în luna martie primele meciuri din preliminariile Campionatului European din 2020. La 23 martie, tricolorii vor întâlni Suedia, în deplasare, iar la 26 martie vor juca împotriva reprezentativei Insulelor Feroe, pe teren propriu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img