miercuri, 17 aprilie, 2024

Vezi cum va fi vremea pana vineri,29 iulie

Distribuie:

Publicat:

Pana joi, tara noastra se mentine in zona nuantelor de rosu ceea ce inseamna caldura, poate mai multa decat ne-am dori. Maximele trec de 30 de grade cu foarte putine exceptii (litoralul, depresiunile intramontane) si ajung la 35-36 de grade izolat in sud si sudest. Vineri, un front atmosferic rece ajunge in nord-vestul tarii si aduce o masa de aer mai rece si in consecinta o racorire a vremii in regiunile vestice, nordice si centrale. Dar in sud si sud-est caldura continua. Cu aceasta ocazie, instabilitatea atmosferica creste, ploile asociate cu descarcari electrice, vant si izolat grindina devin frecvente in vest, centru si nord, dar putin probabile in sud-est.

Marti, vremea se va mentine deosebit de calda, izolat caniculara in Lunca Dunarii. In zonele de deal si de munte, dar si in vestul, sud-vestul si local in centrul tarii, mai ales dupa-amiaza si seara, vor fi averse, descarcari electrice si intensificari scurte ale vantului. Pe arii restranse, indeosebi la munte, cantitatile de apa vor depasi 20…25 l/mp. Izolat vor fi caderi grindina. Temperaturile maxime se vor incadra intre 25 si 35 de grade.

In Capitala, va fi tot cald pentru aceasta data cu 33-34 de grade la amiaza.

La munte, vremea va fi in general instabila. Dupa-amiaza si seara, pe arii relativ extinse vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Pe arii restranse, mai ales in zona Carpatilor Occidentali si in grupa vestica a Carpatilor Meridionali se vor cumula cantitati de apa insemnate, de peste 20…25 l/mp si izolat vor fi caderi de grindina. La amiaza vor fi 21 grade la Paltinis, 23 la Predeal, 19 la Semenic, 21 la Sinaia, 24 la Arieseni si 18 pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau.

La mare, vremea va fi predominant frumoasa si calda pentru aceasta data. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 27 si 30 de grade, iar temperatura apei marii va fi cuprinsa intre 24 si 26 de grade.

Miercuri, vremea nu se schimba semnificativ. Tot cald pentru aceasta data, cu maxime termice intre 26 si 35 de grade, cele mai ridicate valori fiind asteptate in Lunca Dunarii. La munte si in regiunile intracarpatice vor fi innorari temporar accentuate si mai ales dupa-amiaza si seara, local vor fi averse, descarcari electrice si unele intensificari ale vantului. Izolat, cantitatile de apa vor fi mai insemnate si se mentin conditiile de grindina. In restul tarii, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile cu totul izolat.

In Capitala, vremea se va mentine deosebit de calda, cu 18-29 de grade dimineata si o maxima termica in jurul valorii de 34 de grade.

Joi, caldura accentuata se mentine, la amiaza vor fi valori peste 30 de grade aproape peste tot in tara iar in sudul si sud-estul tarii izolat vor fi 35-36 de grade.. Cerul va fi variabil mai mult senin, cu innorari temporar accentuate indeosebi dupa-amiaza mai ales in nord-vest si la munte, unde local se vor semnala averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Cu totul izolat se vor cumula cantitati de apa insemnate si vor fi posibile caderi de grindina.

In Bucuresti, vremea va fi caniculara la orele amiezii cand temperatura ajunge, de la 18-20 de grade dimineata, la 34-35 de grade.

Instabilitatea atmosferica se accentueaza in regiunile intracarpatice. Mai ales dupa-amiaza si seara, vor fi averse, descarcari electrice, intensificari scurte ale vantului si izolat grindina. Pe arii restranse, indeosebi la munte, cantitatile de apa vor depasi 20…25 l/mp. Maximele scad putin fata de ieri, vor fi 27 de grade la Timisoara si Arad, 30-31 la Oradea, Baia Mare, Cluj Napoca si Sibiu si 32 la Alba Iulia.

In Sud, in Oltenia, vor fi ploi, in special dupa amiaza si temperaturile maxime scad putin fata de ieri, se apropie de valorile normale, in jur de 31-32 de grade. In Muntenia, e mai cald: 33-34 de grade, izolat chiar 35, la Giurgiu si probabilitatea de ploaie este semnificativa doar la deal si la munte.

In Dobrogea, vom avea parte de o vreme predominant insorita, cu maxime termice de 32-34 de grade in partea continentala si putin sub 30 de grade pe litoral, 29 la Constanta.

In Moldova va fi soare aproape toata ziua, fara ploi cu exceptia zonei montane unde vor fi fenomene de instabilitate dupa amiaza. Cald la amiaza, maxime intre 30 de grade la Suceava si 35 de grade la Galati.

Vineri, un front atmosferic rece ajunge in nord-vestul tarii si aduce o masa de aer mai rece si in consecinta o racorire a vremii in regiunile vestice, nordice si centrale. Dar in sud si sud-est caldura continua.

Cu aceasta ocazie, instabilitatea atmosferica creste, ploile asociate cu descarcari electrice, vant si izolat grindina devin frecvente in vest, centru si nord, dar putin probabile in sud-est. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img