joi, 28 martie, 2024

Volkswagen a dat un comunicat de presa fals si a anuntat ca se va numi ‘Voltswagen America’ in SUA

Distribuie:

Publicat:

 

Subsidiara din SUA a Volkswagen AG a dat publicităţii un comunicat de presă fals, în care susţinea că va redenumi operaţiunile sale din Statele Unite ca "Voltswagen America", pentru a sublinia trecerea la vehiculele electrice, a anunţat grupul auto german, transmite Reuters.

VW a fost criticat pe reţelele de socializare pentru comunicatul de presă fals, unii comentatori făcând referire la scandalul emisiilor (Dieselgate) şi inducerea în eroare a consumatorilor şi autorităţilor de reglementare, scrie agerpres.ro.

"Volkswagen America nu-şi schimbă numele în Voltswagen. Schimbarea denumirii era menită să fie un anunţ în spiritului Zilei Păcălelilor, de 1 aprilie, şi urma să evidenţieze lansarea SUV-ului integral electric ID.4 şi să semnaleze angajamentul nostru de a aduce tuturor mobilitatea electrică", a afirmat un purtător de cuvânt al subsidiarei din SUA a Volkswagen.

Analiştii au salutat redenumirea operaţiunilor din Statele Unite, acţiunile preferenţiale ale Volkswagen au închis marţi în creştere cu 4,7% în timp ce acţiunile obişnuite au înregistrat un avans de 10,3%.

Până în 2025, producătorul auto german vrea să vândă pe plan global un milion de vehicule electrice, iar până în 2029 brandurile grupului vor lansa 70 de modele electrice.

Anul trecut, vânzările Volkswagen au scăzut cu 15,2%, la aproximativ 9,3 milioane de vehicule, în timp ce numărul de automobile pur electrice livrate s-a triplat, la aproape 232.000 unităţi, iar la modelele plug-in hybrid creşterea a fost de 175%, la peste 190.000 de unităţi.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img