News Flash:

Compania TAROM va începe din 11 iunie operarea rutei Iaşi-Cluj şi retur

10 Mai 2018
1097 Vizualizari | 0 Comentarii
tarom 55295800

Compania TAROM începe din 11 iunie operarea rutei Iaşi - Cluj - Iaşi, cu trei frecvenţe săptămânale în zilele de luni, miercuri şi vineri, a anunţat, miercuri, operatorul naţional de transport aerian.

"TAROM are deja o reputaţie, construită istoric, în a uni destinaţiile românilor de pretutindeni. Prin deschiderea zborului direct Cluj - Iaşi, nu numai că legăm Ardealul de Moldova, dar reuşim, încă o dată, să confirmăm că TAROM este compania care uneşte România. Avem aşteptări mari, inclusiv de la această cursă. Ne adresăm unui pol de public consistent, compus din oameni de afaceri, studenţi, profesori universitari şi nu numai. Fiecare pasager poate avea certitudinea că în mai puţin de o oră şi jumătate va traversa România, în deplină siguranţă, alături de compania dumneavoastră, TAROM", a declarat directorul general al operatorului aerian naţional, Werner-Wilhelm Wolff.

Pasagerii care vor călători spre această destinaţie îşi pot rezerva bilete începând de miercuri, 9 mai, pornind de la 20 euro pe sens, cu toate taxele incluse, sau 40 de euro dus-întors, de asemenea cu toate taxele incluse, atât de pe site-ul companiei www.tarom.ro, cât şi prin agenţiile proprii şi partenere TAROM. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0850 (s) | 34 queries | Mysql time :0.033611 (s)