vineri, 29 martie, 2024

Comuna Albești imbracata in straie de sarbatoare cu ocazia “Zilele Toamnei” FOTO

Distribuie:

Publicat:

Ieri , prefectul Eduard-Andrei POPICA a participat la manifestarea intitulată ”Zilele Toamnei” din comuna Albești.

Evenimentul este organizat de nouă ani și este dedicat oamenilor în vârstă din comună, ținând cont că pe 1 octombrie se celebrează Ziua internațională a persoanelor vârstnice.

Sărbătoarea a adunat zeci de persoane în vârstă, care s-au bucurat de preţuirea autorităţilor locale, dar şi de câteva clipe de muzică autentică.

Nu mai puţin de 300 de persoane au păşit pragul căminului cultural din satul Albești, pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. 

”Astăzi şi în fiecare zi, avem datoria să vă răspundem cu dragostea, recunoştinţa şi respectul cuvenit pentru munca şi experienţa dumneavoastră de viaţă pe care cu dăruire şi nobleţe sufletească ați ştiut să le transmiteți generaţiilor tinere. Astăzi, mai mult ca oricând, ne aplecăm cu respect în faţa dumneavoastră, pensionarii de astăzi, cei care ați contribuit de-a lungul vieţii voastre active la realizarea edificiilor economice, culturale, sociale, trăind cu, sentimentul datoriei împlinite, anii liniştiţi ai bătrâneţii. Vă doresc tuturor, celor care ne puteţi fi părinţi sau bunici, bucurie în suflet, puterea de a depăşi cu înţelepciune provocările zilelor noastre”, a spus prefectul Eduard-Andrei POPICA.

Înainte de momentele artistice au fost sărbătorite opt cupluri din comună, care au ajuns la 50 de ani de căsătorie, oferindu-le câte o diplomă, o floare şi un mic cadou.

“Este al 9-lea an consecutiv când acest eveniment se sărbătoreşte la noi în comună. E o tradiţie şi mă bucur că părinţii şi bunicii noştri au venit în număr mare la această sărbătoare. Ei merită toată atenţia şi e o bucurie pentru ei, pentru că reuşesc să se strângă într-un astfel de moment”, a spus Monica Amanci, primarul comunei Albești.

La sărbătoare a mai fost prezent vicepreședintele CJ, Ciprian Trifan.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img