vineri, 19 aprilie, 2024

Comuna Hoceni, organizatorul celui mai vechi festival din județul Vaslui . Mii de persoane au fost prezente si aseara – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Primarul Vasile Țabără și Consiliul Local au organizat cea de-a 24-a ediție a Festivalului comunei Hoceni.

Startul evenimentului a fost dat de întrecerile sportive, fotbalul, tenisul de masă (simplu, dublu), șahul, concursul “Prinsul purceilor” si o întrecere de tip exatlon au incitat spiritul competitiv al participanților.

Sărbătoarea comunei a continuat cu un spectacol, în incinta Teatrului de Vară.

Startul a fost dat de copiii din comună, iar Fanfara de copii a reușit să ridice publicul în picioare, oferind, după opt luni de la înființare, un adevărat festin al muzicii de fanfară.

Seara a continuat cu recitalurile solistei de muzică populară Raluca Radu, Elena Gheorghe & Band, Fanfara Rotaria și Luis Gabriel & Band, focul de artificii încheind manifestarea.

”Sunt bucuros că suntem într-un număr atât de mare și ne-am reîntâlnit la o zi de sărbătoare în comuna Hoceni. Vreau să felicit autoritățile pentru că au reușit să mențină acest festival, ajuns la cea de a 24-a ediție. Să știți că este primul festival de acest gen organizat la nivel de județ după evenimentele din decembrie 1989. Merită aplauze și Fanfara de copii de la Hoceni, care s-a întors cu Premiul I de la Festivalul de Fanfare de la Botoșani. Să vă bucurați de sărbătoare și de spectacolul pregătit de organizatori”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

La sărbătoare au fost prezenți mai mulți primari de comune din județul Vaslui, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan, consilieri județeni și secretarul de stat Tudor Buzatu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img