vineri, 19 aprilie, 2024

Condamnarea liderei de opoziţie Maria Kolesnikova a fost prelungită cu două luni

Distribuie:

Publicat:

Condamnarea liderei de opoziţie belaruse Maria Kolesnikova, care este în prezent încarcerată în afara capitalei Minsk, a fost prelungită cu două luni, până la 8 martie, a anunţat miercuri echipa politicianului de opoziţie Victor Babariko, relatează dpa.

Kolesnikova, în vârstă de 38 de ani, este membră a prezidiului consiliului de coordonare al opoziţiei care a încercat să obţină o tranziţie paşnică de putere în Belarus, potrivit agerpres.ro.

După ce a participat la protestele în masă care cereau demisia preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, ea a fost răpită de serviciul secret KGB la Minsk, în septembrie.

Ea a reuşit să dejoace o tentativă a serviciilor belaruse de a o forţa să părăsească ţara şi să se refugieze în Ucraina după ce şi-a rupt paşaportul la frontieră, iar ulterior a fost încarcerată pentru punerea în pericol a securităţii naţionale.

Potrivit Vesna, o organizaţie care militează pentru respectarea drepturilor omului, peste 160 de deţinuţi politici se află în prezent în închisorile din Belarus, în legătură cu protestele.

Poliţia din Belarus a arestat peste 30.000 de persoane de la începutul demonstraţiilor care denunţau fraude în alegerile prezidenţiale din urmă cu cinci luni, despre care autorităţile susţin că au fost câştigate de Lukaşenko cu peste 80% din voturi.

Lukaşenko, despre care se spune adesea că este ultimul dictator al Europei, nu mai este recunoscut ca preşedinte de Uniunea Europeană.

Maria Kolesnikova este o aliată apropiată a Svetlanei Tihanovskaia, care a ieşit a doua în alegerile de pe 9 august, conform rezultatului oficial al alegerilor. Susţinătorii Svetlanei Tihanovskaia susţin că ea a câştigat alegerile.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img